Vara aceasta, turiștii sunt în căutarea vacanțelor accesibile nu doar ca preț, ci și ca distanță. Sejururile cu zbor charter avion cu durată maximă de 2 ore și cu tarife de la 320 euro domină sezonul estival 2025, depășind în popularitate vacanțele organizate pe cont propriu, arată datele furnizate de agenția de turism Aerotravel.
Vara aceasta, tot mai mulți români își aleg vacanțele cu atenție, căutând echilibrul ideal între confort și costuri. Astfel, pachetele cu zbor charter inclus, cu prețuri cuprinse între 320 și 1.200 euro/persoană, se numără printre preferatele sezonului. 6 din 10 turiști au optat pentru astfel de sejururi avantajoase, iar peste 20% dintre ei sunt familii cu copii, interesați de opțiuni care să le ofere o experiență plăcută, adaptată bugetului disponibil, arată statisticile de la Aerotravel.
Cât cos un sejur de 7 nopți în trei dintre cele mai populare insule din Grecia
Lesbos, Skiathos și Ischia se află printre cele mai solicitate destinații pentru sejururi în această vară. În timp ce insula Skiathos, cu peste 60 de plaje aurii (multe certificate Blue Flag), ape cristaline, natură luxuriantă și atmosferă cosmopolită, este una dintre cele mai apreciate destinații din Europa, Lesbos oferă farmecul Greciei autentice: sate tradiționale, gastronomie locală savuroasă, castele medievale, plaje Blue Flag și o stare de liniște pe care greu o mai găsești în altă parte. Insula Ischia îmbină aromele meditareneene cu binefacerile izvoarelor termale și încântă oaspeții cu grădini luxuriante, băi termale naturale, artă culinară desăvârșită și peisaje fabuloase.
În Skiathos, un sejur de 7 nopți începe de la 324 de euro/persoană la vilă turistică și de la 1159 de euro/persoană la hotel de 4* cu demipensiune. În Lesbos, tarifele pornesc de la 389 de euro/persoană la vilă și de la 509 de euro/persoană la hotel de 3* cu mic-dejun. Pentru Ischia, o vacanță de 7 nopți la hotel de 4* cu demipensiune începe de la 879 de euro/persoană. Toate pachetele includ zbor (charter pentru Skiathos și Lesbos, de linie pentru Ischia, din București și Cluj-Napoca), cazare, transferuri și asistență turistică în limba română.
Pe lângă aceste insule vedetă, turiștii optează în număr mare și pentru destinații din Grecia continentală, Turcia, Spania, Bulgaria sau pentru stațiunile de pe litoralul și din zonele montane ale României, semn că vacanța rămâne o prioritate, chiar dacă turiștii sunt mai atenți la buget.
Ce vacanțe aleg românii și care sunt așteptările lor
Românii aleg în special destinații apropiate, accesibile cu zbor direct, unde găsesc servicii bune și prețuri corecte. Fie că aleg litoralul mediteranean sau insule mai puțin aglomerate, criteriile sunt clare: vacanțe în destinații validate, în locuri în care te poți deconecta cu adevărat, iar bugetul alocat este orientat spre experiență, nu servicii de lux.
Turiștii români sunt conectați digital: caută oferte pe website-urile și pe rețelele sociale ale agențiilor clasice și sunt deja bine informați, știind exact ce își doresc. Ei așteaptă răspunsuri rapide, propuneri transparente și ușor de înțeles. Nu mai e vorba doar de preț, ci de încredere și claritate.
Pentru cei mai mulți turiști români, vacanța din sezonul estival rămâne cel mai important concediu de pe parcursul unui an, motiv pentru care și așteptările de la acesta sunt pe măsură: vor destinații ușor accesibile, servicii bune, o stare reală de vacanță și, desigur, un preț care să nu le depășească bugetul.