19 Mai 2024

Christian Tour anunță „Zilele Christian Tour”, cu oferte speciale și reduceri către multe destinații populare. Care este perioada



Christian Tour, agenție de turism care face parte din Memento Group, a anunțat că în perioada 23-26 mai are loc o campanie cu oferte speciale pentru mai multe destinații populare. În „Zilele Christian Tour”, turiștii pot cumpăra pachete la prețuri promoționale, reducerile fiind de până la 70% pentru destinațiile acestei veri: Bulgaria, Grecia, Spania sau Turcia, dar și altele.

La doar câteva zile după ce s-au anunțat noile rute ale AnimaWings, compania aeriană a grupului din care face parte și Christian Tour, agenția de turism a oferit primele detalii despre evenimentul care se dorește a fi similar cu un „târg de turism”. Marius Berca, manager operațional al Christian Tour a explicat și la ce se pot aștepta cei dornici de o vacanță, ofertele acoperind destinații din Europa, dar și din țară.

Între 23 și 26 mai vor fi Zilele Christian Tour. Vor fi foarte multe oferte, foarte multe promoții. Vorbim de discount-uri care ajung și la 70% pentru principalele destinații ale sezonului estival 2024. Și când spun asta mă gândesc la Grecia, Turcia, Bulgaria sau Spania, inclusiv circuite culturale europene cu autocarul sau combinat”, a spus acesta.

Marius Berca a subliniat că nici turiștii care-și doresc să viziteze România nu sunt uitați, Christian Tour oferind reduceri speciale și pentru sejururi la Marea Neagră, dar și în Transilvania sau Bucovina. Ofertele vor fi disponibile atât online, cât și în toate agențiile din țară și prin call center-ul dedicat. În plus, Christian Tour va organiza și o zi a porților deschise cu ocazia inaugurării oficiale a noului sediu al companiei aflat în Piața Alba Iulia, sediu ce a fost deschis la începutul lunii aprilie.

„Pe data de 24 mai se ianugurează noul sediu, care a fost un vis al nostru de 27 de ani”, a explicat Berca făcând trimitere la începuturile companiei, încă de când operațiunile se derulau dintr-un parter de bloc. Acest sediu central înglobează și un punct de vânzare, dar și birouri. „Tot ce face Memento Group, înafară de Anima Wings, se află în acest sediu”, a spus reprezentantantul agenției de turism.



Citeste si