3 Septembrie 2023

Victima neprevăzutului: Ce faci dacă îți pierzi sau ți se fură actele în străinătate. Cum te vei întoarce înapoi în România



Actele de identitate, fie buletinul, fie pașaportul sau chiar ambele, sunt poate cele mai importante lucrurile pe care trebuie să le avem asupra noastră când mergem în vacanță. Sunt, însă, situații în care te poți trezi cu ele furate sau pur și simplu le poți pierde. Dar există soluții.

Ce faci dacă rămâi fără acte de identitate în afara țării

Deși ești, de fel, o persoană atentă cu obiectele tale și ale celor din jur, ți se poate întâmpla inclusiv ție ca actele să îți fie furate când te afli în vacanță peste hotare. Din păcate în destinații turistice populare și extrem de aglomerate, cum sunt Roma sau Paris își fac veacul și hoții de buzunare. Aceștia sunt „antrenați” și pot sustrage foarte ușor din genți, ghiozdane și buzunare cele mai valoroase obiecte obiecte precum banii, cardurile, portofelul, actul de identitate sau pașaportul. Dacă atunci când mergi în străinătate ești victima neprevăzutului, indiferent că vorbim de furt sau de pierdere, trebuie să ai în vedere câțiva pași pentru a putea în primul rând să te întorci înapoi în România.

Desigur, în primă fază vei merge până în pânzele albe pentru a-ți recupera actele, inclusiv să alergi după infractor, însă de multe ori aceste acțiuni nu duc nicăieri. Nu-ți rămâne decât să te resemnezi, dar să îți menții calmul pentru că soluții există. Iată cum ne recomandă Ministerul Afacerilor Externe (MAE) să procedăm.

  • Anunţaţi imediat autorităţile locale de poliţie;
  • Căutaţi să beneficiaţi de prezenţa şi de declaraţiile unor martori care să ajute la descrierea faptelor şi a făptaşului;
  • Însoţiţi declaraţia făcută la poliţie cu o listă a obiectelor care v-au fost furate sau v-au dispărut;
  • Solicitaţi autorităţilor de poliţie emiterea unui raport (raportul poliţiei vă va fi de folos în cazul în care obiectele furate sau dispărute erau asigurate);
  • Dacă v-a fost furat paşaportul sau alt act de identitate românesc, anunţaţi imediat ambasada sau consulatul României (acestea vă vor putea elibera un titlu de călătorie, pentru reîntoarcerea în ţară);
  • Dacă vi s-au furat banii, anunţaţi familia sau rudele apropiate şi solicitaţi-le sprijinul financiar pentru continuarea călătoriei sau pentru întoarcerea în ţară.

Dacă ți-ai pierdut pașaportul, iată mai jos ce trebuie să faci pentru a-l reface.

Actele necesare pentru pașaport în 2023 în România

Pentru persoanele majore cu domiciliul în România, sunt necesare cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Certificatul de naștere li se cere doar celor care prezintă cartea de identitate provizorie. De asemenea, este obligatoriu să prezinți chitanța care dovedește plata taxei de pașaport (pe hârtie sau în format electronic) și, dacă este cazul, pașaportul vechi. Dacă vrei să-l păstrezi – de pildă, fiindcă ai pe el o viză care nu a expirat – trebuie doar să spui acest lucru atunci când depui actele. Nu este nevoie ca pașaportul vechi să fie expira sau să expire în curând, îl poți schimba oricând dorești, chiar dacă mai e valabil. Mai multe detalii în acest articol.



Citeste si