6 August 2019

Turismul in Portugalia, afectat de scaderea numarul turistilor din Marea Britanie



Numarul turistilor straini care au vizitat, in 2018, Portugalia a crescut cu 7,5%, la 22,8 milioane, a anuntat Institutul National de Statistica, o incetinire semnificativa fata de avansul de aproape 17% inregistrat in 2017, din cauza scaderii numarului de vizitatori din Marea Britanie.

In ultimii opt ani, Portugalia a inregistrat o crestere constanta a numarului de turisti straini, ceea ce a sprijinit iesirea tarii din criza datoriilor din 2011-2014. In 2018, portughezii au efectuat 22,1 milioane de calatorii in scop turistic, o crestere cu 4,2% fata de 2017, transmit Reuters si site-ul theportugalnews.com, citate de Agerpres.

Principalele tari de origine ale turistilor sunt Marea Britanie si Germania, dar anul trecut numarul vizitatorilor din aceste state a scazut. Guvernul de la Lisabona este ingrijorat ca incertitudinile privind Brexitul ar putea afecta sectorul turismului si a demarat o campanie de atragere a vizitatorilor din Regatul Unit.

In 2018, a crescut numarul turistilor din America de Nord, Spania, Brazilia si China, arata datele publicate de Institutul National de Statistica.

Contributia totala a calatoriilor si turismului la PIB-ul Portugaliei a ajuns la 17,3%, sau 33,5 miliarde de euro in 2017, conform datelor Asociatiei Turismului International.

Datele pentru 2018 nu sunt inca disponibile.



Citeste si