Fondurile europene au fost și vor fi un domeniu de succes și de viitor mai ales dacă cei care se ocupă de scrierea și implementarea proiectelor sunt adevărați profesioniști care au studii în domeniu.
Aceste studii nu trebuie să fie de lungă durată, ci mai important este să fie livrate de profesioniști în domeniu. A fi expert in accesare de fonduri europene îți oferă atât provocări uneori, dar mai ales satisfacții atunci când vezi că proiectele la care ai lucrat au fost implementate cu succes și au o mulțime de beneficiari.

Pe lângă faptul că este indicat ca aceste cursuri să fie livrate de experți în domeniu, mai este important ca acestea să îți ofere o certificare care să ateste cunoștințele pe care le-ai acumulat și nu numai.
Despre importanța acestei certificări îți vorbim azi și despre cum te poate ajuta în carieră chiar dacă lucrezi deja în domeniu sau dacă dorești să intri.
Importanța unei certificări în domeniul fondurilor europene
Să accesezi fonduri europene pentru tine sau să faci un business din asta și să îi ajuți și pe alții cere mai mult decât o idee bună. Cere cunoașterea legislației din țara în care urmează ca acestea să fie implementate, a cadrului legal și financiar, cât și redactarea proiectelor și mai apoi supervizarea implementării acestora.
Certificările în orice domeniu îți aduc o mulțime de beneficii față de cei care nu au parte de o formare ca la carte și diploma care rezultă în urma absolvirii unui curs certificat și care are valoare atât în țară, cât și în afară în multe cazuri.
1. Certificarea demonstrează cunoștințele acumulate de-a lungul cursului. Aici intră atât noțiuni de legislație națională, cât și internațională; crearea de abilități de redactare a proiectelor; înțelegerea pașilor proiectelor europene: de la idee, la scris, implementare, monitorizare și raportare. Certificarea în sine este o încredere în plus pe care este bine să o ai atât când este vorba despre angajatori, colaboratori și beneficiari deopotrivă.
2. Ai un avantaj pe piața muncii într-un mediu în care concurența este crescută și care se dezvoltă pe zi ce trece. Această certificare poate să facă o diferență majoră atunci când vine vorba despre angajare sau în câștigarea unui proiect de consultanță. Fie că lucrezi independent, ca angajat al statului sau al unei firme private sau chiar într-un ONG, certificarea îți va aduce avantaje pe care alții nu le au.
3. Cresc șansele de câștig ale proiectelor la care lucrezi deoarece ai în spate toate cunoștințele care să te ajute să scrii unul profesionist. Astfel, evaluatorii apreciază atenția la detalii și cunoștințele pe care le ai în domeniu și care sunt oglinda unui nivel superior de pregătire. De asemenea, scade și riscul de apariție a greșelilor de diverse tipuri și astfel este îmbunătățită calitatea generală a proiectului.
4. Ai acces la rețele de profesioniști în domeniu și astfel și la organizații sau instituții cu care poți să colaborezi în viitor. Astfel poți să participi la programe de practică sau internships în diverse medii pentru a te obișnui cu ceea ce reprezintă fondurile europene dacă nu lucrezi deja în domeniu. Dacă lucrezi în domeniu te ajută deoarece vei avea acces la alte persoane cu aceleași interese și puteți schimba idei și experiențe.
5. Certificările te ajută să ai roluri cheie în ceea ce privește fondurile europene în instituții precum cele despre care îți spuneam mai sus. Dintre aceste roluri amintim manager de proiect european, specialist în achiziții de fonduri europene, expert financiar în aceste proiecte, coordonator de parteneriat.
Lumea fondurilor europene este foarte vastă și astfel acest domeniu îți va aduce satisfacții pe termen lung. Alege să investești în formarea profesională.