4 Iunie 2024

Hushimo: de la bucătăria unui templu budist la un mic restaurant în Amzei, povestea lui Hubert și a lui Moto către visul unei bucătării asiatice autentice



Hushimo înseamnă Hu și Mo, adică numele celor doi fondatori care și-au unit forțele ca să aducă bucătăria asiatică, una cu gustul cât mai aproape de cel autentic, în mijlocul Bucureștiului. Hubert și Moto sunt cei doi antreprenori care au reușit în doi ani și jumătate, cu o locație de maxim 60 de locuri, să ajungă la o cifră de afaceri de aproape 3 milioane de lei.

Hushimo a pornit ca o idee discutată între doi prieteni, dar mai mult ca un impuls la timpul potrivit. Era sfârșit de 2021, multe afaceri nu supraviețuiseră pandemiei, așa că cei doi antreprenori au putut să găsească un spațiu bun unde să-și pună ideea la lucru, în piața Amzei.

Deși la începuturi, dacă s-ar fi luat după Hubert, partea mai tânără din business, Hushimo ar fi fost un restaurant concept doar cu pho-bo, supa asiatică. Acum, acesta este preparatul vedetă al restaurantului asiatic în jurul căruia s-a creat mare vâlvă încă de la deschidere.

Ca să pornească restaurantul, cei doi antreprenori și-au pus la comun economiile, dar s-au și împrumutat și au vândut care ce-au putut ca să ajungă la investiția de 70.000 de euro.

Citește articolul complet pe start-up.ro la ACEST LINK.



Citeste si