15 Iulie 2024

CFR menține viteza redusă a trenurilor din cauza caniculei. Ce trebuie să știe pasagerii



CFR menține limite reduse de viteză pe circulația pe calea ferată, ca urmare a faptului că ANM a prelungit codul roșu de caniculă, pentru aproape toată țara. În zilele de 15 și 16 iunie 2024, traficul feroviar se va desfășura în continuare în condiții speciale la nivel național, prin reducerea vitezei de circulație a trenurilor.

Restricțiile de circulație pe rețeaua feroviară survin ca urmare a avertizării meteorologice a ANM, conform căreia temperaturile ajung, pe 15 și 16 iulie 2024 până la valori de 42 de grade Celsius la umbră, iar reducerea vitezei de circulație a trenurilor este o măsură necesară pentru menținerea siguranței pe calea ferată.

„Reamintim faptul că, reducere a vitezei de circulație a trenurilor, în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, pe întrega rețea feroviară, aflată încă două zile sub incidența avertizărilor meteo de temperaturi extreme de 42 de grade Celsius la umbră, este principala măsură de siguranță aplicată toate administrațiile feroviare pe rețelele de căi ferate, în astfel de situații extreme. Precizăm faptul că măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută zilnic, în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor 8 sucursale regionale de cale ferată care adminstrează rețeaua feroviară la nivel național”, au precizat reprezentanții CFR.

CFR SA asigură că personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată desfășoară în continuare revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului.

Mai mult, dispeceratele CFR mențin o permanentă legătură cu toți operatorii de transport feroviar, care sunt avizați operativ când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic intrate în vigoare.

Recomandări de la CFR, dacă alegi să călătorești cu trenul zilele acestea

CFR SA recomandă românilor ca în aceste zile, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor din/în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și să consulte periodic SITE-urile OPERATORILOR DE TRANSPORT FEROVIAR, pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru întârzierile inevitabile care se vor întregistra în circulația trenurilor în următoarele zile pentru care a fost prelungită avertizarea ANM de temperaturi extreme de 42 de grade Celsius la umbră și îi asigurăm totodată de faptul că, reducerea vitezei de circulație cu 20 - 30 km/h față de viteza normală, care va conduce implicit și la prelungirea duratei de parcurs a anumitor trenuri, este una dintre principalele măsuri aplicate, în astfel de situații extreme, de orice sistem feroviar, în vederea menținerii condiţiilor de siguranţă în trafic”, au mai precizat reprezentanții CFR.



Citeste si