12 Iulie 2024

Cum să te ferești de urși: Sfaturi utile de la autorități și HARTA cu locurile unde pot fi întâlniți



România are între 8.000 și 10.000 de urși, potrivit datelor oficiale de Ministerul Mediului, așa că șansele să te întâlnești cu unul sunt foarte mare. Pentru a evita tragediile, la fel cum a fost și cea de la Jepii Mici, în care o tânără de 19 ani a fost ucisă de un urs, autoritățile au transmis câteva sfaturi utile pentru a gestiona o posibilă întâlnire cu ursul, fie în pădure, fie pe munte.

Sfaturi utile dacă dai nas în nas cu ursul

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramureș a oferit câteva sfaturi, într-o postare pe Facebook, despre cum poți să te ferești de urși, dar și ce să faci dacă te întânești totuși, cu un astfel de animal.

  • Nu porniți singur la drum, asigurați-vă că aveți cel puțin un partener de drumeție;
  • Discutați, faceți zgomot, cântați ca să fiți auziți de animale sălbatice și să vă evite;
  • Purtați agățat de rucsac un așa-numit Bear Bell, adică un clopoțel înpotriva urșilor. Nu uitați că ceața și ploaia cresc riscul de întâlnire cu ursul, așa că evitați deplasările pe munte în astfel de condiții;
  • Împacheteasză cât mai bine mâncarea în rucsac în așa fel încât să nu miroasă prea tare. Nu mânca în locurile împădurite sau în cele despre care știi că sunt freceventate de urși
  • Când campezi, nu ține mâncarea în cort
  • Agăţați recipientul cu mâncare într-un copac la cel puțin 50-100 de m de locul unde v-ați instalat cortul;
  • Să aveți un spray cu piper împotriva urșilor;
  • Ursoaica cu pui este un pericol foarte mare, dacă aţi fost atenţionaţi de existenţa ei în traseul dumneavoastră, evitaţi acel traseu;
  • Dacă observați prezenţa unui urs la mare depărtare, e bine să faceți zgomot, iar dacă aveți petarde, acestea vă vor fi foarte utile;
  • Dacă vă treziți cu ursul faţă în faţă, nu vă panicați. Purtați la gât un fluier, ursul este foarte sensibil la zgomot. Dacă nu aveți un fluier, faceți zgomot, țipați, bateți din palme. Retrăgeți-vă încet, cu ochii pe el
  • Dacă vine spre dumneavoastră, aruncați rucsacul în direcția opusă celei în care o veți lua
  • Nu uitați că pădurile sunt casa animalelor sălbatice, noi suntem musafirii. Încercați să evitați animalele în măsura în care este posibil și evitați orice formă de agresiune asupra lor
  • WWF-România a creat și o hartă cu regiunile din România în care te poți întâlni cu urșii. O poți consulta AICI.



    Citeste si