Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca procesul să se rejudece în faza de apel, transmite Agerpres.

În consecinţă, Mario Iorgulescu (fiul lui Gino Iorgulescu - preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal) scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

"Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino - Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023). Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ce priveşte pe inculpatul Iorgulescu Gino - Mario şi trimite cauza la rejudecare de către instanţa de apel, Curtea de Apel Bucureşti. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024. Cu opinia separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului în casaţie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino - Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023)", a decis Instanţa supremă.

Iniţial, Mario Iorgulescu primise la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat, imediat după accident. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Sursa foto: Facebook / Mario Iorgulescu

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri