20 Iunie 2024

CSAT a luat decizia de a dona Ucrainei un sistem Patriot; Iohannis își retrage candidatura de la șefia NATO



Consiliul Suprem de Apărarea Ţării (CSAT) a decis joi ca România să doneze un sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei, transmite Agerpres.

Decizia a fost anunţată printr-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială după şedinţa CSAT, desfăşurată la Palatul Cotroceni.

"Având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă coordonare cu Aliaţii, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT", arată sursa citată.

Conform comunicatului citat, decizia Consiliului s-a bazat pe "o evaluare tehnică aprofundată a autorităţilor române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilităţi pentru România".

CSAT anunţă că "această donare se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluţii temporare de acoperire a vulnerabilităţii operaţionale astfel create".

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a informat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) că i-a anunţat pe aliaţii din cadrul NATO, la sfârşitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcţia de secretar general al organizaţiei.

"Preşşedintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunţe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO, aceştia declarându-se în favoarea susţinerii de către România a candidaturii premierului olandez", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.



Citeste si