Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări Cod galben de caniculă, primul valabil în cursul zilei de luni în 13 judeţe şi în Bucureşti, iar al doilea marţi, pe raza a 17 judeţe şi în Capitală.

Conform prognozei de specialitate, luni, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi local în Dobrogea continentală, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa în general între 33 şi 35 de grade. Local, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi, notează Agerpres.

De asemenea, marţi, 18 iunie, în Oltenia, Banat, în sud-vestul Transilvaniei şi în cea mai mare parte a Munteniei, se vor înregistra temperaturi peste valorile normale pentru perioada din calendar. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de grade şi, local, va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, cu ITU ce va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Pe alocuri, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Meteorologii precizează că, în zilele viitoare, vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influenţa unui nou val de căldură intens şi de lungă durată.

Prognoza meteo din Capitală nu sunt deloc bine. Va fi caniculă şi disconfort termic accentuat în Bucureşti

Vremea va fi extrem de călduroasă în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice din timpul zilei vor ajunge la 34 de grade, relevă prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, până marţi, la ora 9:00, disconfortul termic va fi în creştere, astfel că indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va oscila între 17 şi 19 grade.

Totodată, în intervalul 18 iunie, ora 9:00 - 19 iunie, ora 10:00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 33 - 34 de grade, în timp ce minima nu va coborî sub 17 grade.

ANM a emis, luni, două atenţionări Cod galben de caniculă, primul valabil pe parcursul acestei zile în zone din 13 judeţe şi în Bucureşti, iar la doilea, în cursul zilei de marţi, pe raza a 17 judeţe şi în Capitală.

În aceste zone, maximele se vor situa în general între 33 şi 35 de grade. Pe alocuri, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Meteorologii precizează că, în zilele viitoare, vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influenţa unui nou val de căldură intens şi de lungă durată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri