Consumul de droguri în România este semnificativ mai mic decât în alte state europene, țara noastră plasându-se pe ultimele locuri în majoritatea topurilor oficiale UE cu privire la utilizarea diverselor tipuri de droguri. Cannabisul, cel mai popular drog din Uniune, legalizat în anumite țări, este consumat de 3,5% dintre adulții români, comparativ cu procente de 10,6% în Spania sau 10,8% în Italia, arată datele din cel mai recent raport UE cu privire la consumul de droguri.

Cehia este țara una cei mai mulți adulți au fumat cannabis în ultimul an, procentul ajungând la 11,1%. Luând în calcul doar tinerii adulți (15-34 de ani), procentul în cazul Cehiei urcă la 22,9%, de asemenea cel mai mare din UE.

Pentru comparație, în România procentele sunt de 3,5, respectiv 6%.

De altfel, Cehia este singura țară care iese din tiparul obișnuit al consumului de droguri din Uniunea Europeană, în general nivelul consumului fiind mai mare în țările vestice și mai mic în țările estice, puterea de cumpărare a populației având fără îndoială un rol important în această repartizare.

Cocaina este, după cannabis, al doilea cel mai frecvent drog consumat în Europa, deși nivelurile de prevalență și tiparele de consum diferă considerabil de la o țară la alta. Olandezii, spaniolii și irlandezii sunt cei mai mari consumatori de cocaină, cu procente de 3%, 2,4%, respectiv 2,3% în rândul adulților. În România, procentul este de 0,5%.

UE subliniază faptul că nivelul consumului de cocaină, în special de cocaină crack (varianta mai ieftină), devine tot mai mare, în special în rândul unor comunități marginalizate. Principala cale de intrare a cocainei în Uniune este prin marile porturi.

Datele UE privind consumul de droguri (inclusiv cele din harta de mai sus) au fost colectate în perioada 2019 – 2023.

”Criminalitatea organizată legată de droguri se infiltrează din ce în ce mai mult în lanțurile de aprovizionare din Uniunea Europeană, adesea prin intimidare și corupție, și aproape 70 % din capturile de droguri efectuate de către autoritățile vamale din UE au loc în porturile UE”, menționează reprezentanții UE.

În 2023, statele membre ale UE au confiscat cantități record de cocaină. În același timp, piața drogurilor ilicite devine mai rezilientă, mai flexibilă și mai profitabilă.

”Pentru a elimina activitatea infracțională transfrontalieră aflată la originea traficului de droguri, sunt necesare, de asemenea, o mai bună coordonare, inclusiv la nivel internațional, cunoașterea situației, precum și un sprijin acordat statelor membre. Acest obiectiv este pus în aplicare în special de Alianța portuară europeană lansată de Comisie în ianuarie 2024”, se menționează în raportul UE.

Luna viitoare, la 2 iulie 2024, OEDT va deveni noua Agenție a Uniunii Europene privind Drogurile, cu un mandat consolidat. În cadrul noului său mandat, agenția își va îmbunătăți, de asemenea, activitatea de monitorizare a aspectelor de securitate ale situației drogurilor.

Întregul raport UE cu privire la consumul de droguri în Uniune poate fi accesat la ACEST LINK.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri