Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a anunțat că toți locuitorii din această zonă administrativă vor avea accesul gratuit la Bazinul „Tolea Grințescu” (Floreasca), începând din data de 17 iunie 2024.

Cetățenii Sectorului 1 vor avea acces gratuit la acest bazin de tradiție al Capitalei de luni până vineri, între orele 07.00- 08.00 și 20.30- 21.30, în limita a 30 de persoane/ interval orar/ zi, în ordinea sosirii și în limita menționată anterior. Intrarea se va face doar cu cartea de identitate.

Totodată, toți elevii care învață în școlile și liceele din Sectorul 1 vor beneficia gratuit de cursuri de înot la Bazinul „Tolea Grințescu” (Floreasca), pe baza carnetului de elev vizat la zi. Aceștia vor putea folosi gratuit trei culoare de înot (10-12 elevi/ culoar), de luni până vineri, în intervalul 12.00- 15.00, după un grafic transmis Primăriei Sectorului 1 de către de unitatea de invățământ sau de către asociatia părintilor. Copiii vor urma cursurile de înot sub îndrumarea unui instructor calificat, pus la dispoziție de Federația Română de Polo.

”Menționăm faptul că în zilele de sâmbătă și duminică, activitatea cu publicul este restricționată, deoarece Federația Română de Polo va organiza competiții sportive și evenimente pentru comunitatea din Sectorul 1”, se menționează într-un comunicat de presă al Primăriei Sector 1.

Lucrările de modernizare ale Bazinului „Tolea Grințescu” au fost finalizate de curând. Primăria Sectorului 1 a finanțat schimbarea cazanelor de încălzire a apei și a mai multor instalații esențiale. Fostele echipamente erau vechi din 2007, își depășiseră cu mult durata de viață și au cedat fizic anul trecut. Cele noi sunt performante, folosesc o tehnologie nouă și au un consum redus de gaz, susține Primăria.

Totodată, au fost reparate și modernizate toate vestiarele și dușurile de la acest bazin. Primăria Sectorului 1 a alocat de la bugetul local suma de 925.000 de lei pentru aceste lucrări de modernizare care să permită redeschiderea acestui bazin.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri