15 Mai 2023

Stima de sine scăzută îi costă pe tinerii din România peste 6.000 de lei pe an



2 din 3 tineri români cu vârste între 18 și 24 de ani au o stimă de sine scăzută, iar acest lucru îi costă aproximativ 6.600 de lei pe an, arată un studiu realizat pentru ING Bank. Aceștia cheltuie, în medie, mai mult de un salariu mediu net pe comportamente dăunătoare prin care fac față sentimentelor negative față de propria persoană.

Cele mai păguboase obiceiuri sunt cele asociate cu recompensele imediate și cu obținerea unei senzații de bucurie sau plăcere, cum sunt excesele alimentare și cumpărăturile compulsive. Astfel, consumul de mâncare nesănătoasă ajunge să-i coste dublu pe tinerii care nu se apreciază suficient. În ceea ce privește shopping-ul, aceștia își cumpără de două ori mai multe obiecte prin care își pot afirma statutul, precum haine, încălțăminte sau gadgeturi, și cheltuiesc cu 30% mai mult pentru acestea față de cei ce stau mai bine la capitolul stimă de sine.

Rezultatele studiului realizat de Mercury Research pentru ING Bank prezintă o imagine a sănătății financiare a tinerilor români în contextul provocărilor cu care se confruntă. Anxietatea socială, teama de a fi respinși sau judecați, comparațiile cu cei din jur și stima de sine scăzută sunt cele mai întâlnite fațete ale lipsei de iubire de sine și, implicit, cele mai frecvente motive ce activează comportamentele dăunătoare la adresa propriei persoane: auto-învinovățirea, autoizolarea/izolarea auto-impusă, shopping-ul impulsiv, consumul de prea multă mâncare și ieșitul excesiv în oraș.

Lipsa stimei de sine declanșează comportamente nesănătoase cu efecte asupra sănătății psihice și financiare

„Stima de sine influențează în mod decisiv calitatea vieții noastre, așa încât este ideal să conștientizăm acest lucru și să îl cultivăm timpuriu. Aceasta se dovedește cu atât mai importantă în perioadele de tranziție în viață, așa cum este trecerea de la adolescență la tinerețe, de la a locui cu părinții, la viața pe cont propriu. În plus, orele lungi petrecute pe rețelele de socializare care prezintă deseori o imagine perfectă, nu una reală, acutizează situația și mai mult. Vedem provocările cu care se confruntă tinerii și suntem foarte atenți la nevoile lor. Astăzi ne bucurăm să anunțăm continuarea unei campanii și demersul prin care vrem să ajutăm. Ne dorim ca #UnfollowSelfHate să îi ajute pe tineri nu doar să-și exploreze cu autenticitate vulnerabilitățile, ci să vadă cu ochii lor cât îi costă atunci când nu se iubesc pe ei înșiși. Am pregătit pentru ei o serie de soluții pentru o viață mai sănătoasă din punct de vedere emoțional și financiar și sperăm ca acestea să facă o diferență în viețile lor.”, a declarat Silvia Mihăilescu, Director Marketing şi Comunicare ING Bank.



Citeste si