25 Mai 2022

Cod galben de vijelii în România începând de miercuri



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru 21 de judeţe, ce va intra în vigoare la ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 mai, ora 12:00 - 26 mai, ora 8:00, în Maramureş, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară şi noaptea şi în Banat, Crişana şi nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55 - 70 km/h şi pe arii restrânse 80 - 90 km/h), averse torenţiale şi izolat grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp şi izolat 30 l/mp.

"Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse în noaptea de miercuri spre joi (25/26 mai) şi în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi (26 mai) acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice", precizează ANM.

Judeţele ce se vor afla sub Codul galben sunt: Alba, Braşov, Hunedoara, Neamţ, Timiş, Arad, Cluj, Harghita, Sibiu, Bihor, Caraş-Severin, Mehedinţi, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Maramureş, Satu Mare, Botoşani, Gorj, Mureş şi Suceava.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului, când şi probabilitatea pentru descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse va fi în creştere.

Temperatura maximă va fi de 27 - 29 de grade, iar cea minimă de 13 - 16 grade.



Citeste si