Traficul rutier pe DN 7, la Călimăneşti, se desfăşoară alternativ, joi dimineaţa, în urma coliziunii a trei autovehicule militare din convoiul NATO, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Potrivit IPJ, în autovehicule, fără încărcătură militară, se aflau cetăţeni americani, însă nu există victime, fiind doar pagube materiale, conform Agerpres.ro.
Circulaţia rutieră în zonă este blocată pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu.
Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării(CSAT) pentru ora 11:00 , ca urmare a escaladării situației din Ucraina.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a reuniunii este inclusă tematica privind implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
La finalul şedinţei CSAT, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă.
Klaus Iohannis a condamnat, joi dimineaţa, în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
De asemenea, Ministerul Apărării informează dimineaţa că, având în vedere situaţia de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuţii în monitorizarea situaţiei şi coordonarea forţelor şi mijloacelor destinate situaţiilor concrete care pot apărea.
Sursa foto: IPJ Valcea
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: