Anul trecut au fost achitată cea mai mare sumă în ceea ce privește despăgubirea unei polițe de asigurări de viață, iar în Top 3 se mai află încă o indemnizație uriașă, potrivit datelor publicate de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR)

Astfel, cea mai mare indemnizație plătită în baza unei polițe de asigurare de viață în 2020 a fost de peste 1,18 milioane lei - pentru un deces. Pe fiecare tip de acoperire în parte, topul celor mai mari plăți efectuate este completat de o despăgubire de 839.000 lei, acordată pentru o îmbolnăvire gravă, și una în valoare de 150.000 lei, plătită pentru o invaliditate permanentă.

Rolul asigurărilor de viață este acela de a oferi, în primul rând, protecție în fața unor evenimente precum accidentele, îmbolnăvirile sau decesul, atenuând consecințele financiare și completând astfel mecanismele de sprijin existente în sistemul public.

"Asigurările sunt o plasă de siguranță în fața riscurilor zilnice. Având în vedere rolul lor esențial, ne bazăm pe sprijinul partenerilor instituționali pentru ca acest sector să continue să se dezvolte în beneficiul populației. Astfel, acordarea de deductibilități fiscale pentru produsele de asigurări de viață cu componentă exclusivă de protecție are ca efect direct reducerea deficitului de protecție a populației", a declarat Adrian Marin, Președintele UNSAR.

În primul semestru din 2021, volumul primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viață a înregistrat cele mai mari valori din perioada 2017 și până în prezent, în creștere semnificativă cu peste 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, depășind nivelul de 1,34 miliarde lei. Astfel, tendințele remarcate la nivelul anului trecut continuă, arată datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

"Prin funcția lor principală, cea de protecție, asigurările de viață pot contribui la reducerea vulnerabilității familiilor și a dezechilibrelor sociale. Interesul în creștere al românilor pentru aceste produse ne arată că aceștia își doresc să fie mai bine protejați în calea riscurilor la care sunt expuși", a declarat Alexandru Ciuncan, Director General UNSAR.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri