Consiliul Local al Sectorului 1 a respins propunerea primarului Clotilde Armand de a începe lucrările de reabilitarea și modernizare a parcurilor Cișmigiu și Regele Mihai I, dar că va reveni cu proiectul către consilieri.
„Am primit multe mesaje de la cetățenii din Sectorul 1, inclusiv elevi de liceu, despre situația deplorabilă în care se află parcurile Cișmigiu și Regele Mihai I (fost Herăstrău). În urmă cu câteva săptămâni am avut o discuție cu domnul Primar General Nicușor Dan pentru a putea începe demararea lucrărilor de reabilitarea și modernizarea a acestor parcuri, aflate în proprietatea publică a Municipiului București.
Am cerut astăzi Consiliului Local al Sectorului 1 să solicite Consiliului General al Municipiului București trecerea parcurilor Cișmigiu și Regele Mihai I în administrarea ADP Sector 1. Consilierii PSD și PNL nu au fost de acord cu această inițiativă.
Vă promit că nu vom lăsa parcurile noastre în această situație. Voi reveni cu acest proiect în Consiliul local al Sectorului 1 până când toți consilierii PNL și PSD vor înțelege că politica înseamnă să le pese de oameni”, a scris primarul de sector pe pagina sa de Facebook.
Potrivit referatului de aprobare, preţul lucrărilor de amenajare şi intervenţie privind Parcul "Regele Mihai I al României" este estimat la circa 109 milioane de lei, iar referitor la Parcul Cişmigiu la aproximativ 61,8 de milioane de lei, relatează Agerppres.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: