8 Februarie 2021

Un bărbat a fost arestat pentru distribuirea unor broșuri cu informații false despre vaccinul anti-COVID



Un bărbat de 35 de ani din Piteşti, care distribuia pe o stradă din Focşani broşuri intitulate "Adevărul despre noul vaccin ARN Covid19", este cercetat de poliţişti pentru comunicarea de informaţii false. Pliantele conţineau date alarmiste, neadevărate, sintetizate de bărbat din cărţi şi de pe internet, el neavând studii medicale, scrie News.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Vrancea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani - Biroul Investigaţii Criminale s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de comunicarea de informaţii false de către un bărbat din judeţul Argeş.

"Astfel, astăzi, 8 februarie, în jurul orei 12.00, poliţiştii de ordine publică au identificat pe o stradă din municipiul Focşani, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Piteşti, în timp ce distribuia reviste/broşuri intitulate ”Adevărul despre noul vaccin ARN Covid19” atât cetăţenilor în trecere, cât şi comercianţilor din zonă", a arătat sursa citată.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a distribuit circa 30-40 de reviste până în momentul în care a fost legitimat, dar şi că nu are studii medicale, revista conţinând informaţii sintetizate de el din cărţi sau de pe anumite pagini de internet.

Cercetările continuă în acest caz, fiind deschis un dosar penal.



Citeste si