16 Decembrie 2020

Studiu: Circa 25% dintre români consumă mai mult pește decât acum cinci ani



Circa 25% dintre români consumă de două și chiar de trei ori mai mult pește decât acum cinci ani, potrivit unui studiu realizat în noiembrie de compania Reveral Marketing Research,în parteneriat cu Alfredo Seafood.

În ultimii cinci ani, peștele a devenit un aliment mai popular în România, 16% dintre persoanele intervievate în cadrul studiului declarând că și-au dublat consumul în această perioadă.

Un procent de 9% dintre respondenți mănâncă chiar de trei ori mai mult pește decât în 2015, iar 5% au adoptat o dietă care nu include niciun alt tip de carne, în afară de pește.

Reprezentanții Alfredo Seafood sunt de părere că piața cărnii de pește va continua să crească, în ciuda ritmului mai lent din ultimii doi ani și a impactului negativ cauzat de pandemie. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.015 persoane cu vârste de peste 18 ani, reprezentativ la nivel urban și rural.

În prezent, România se plasează în continuare în coada clasamentului țărilor din UE, din punct de vedere al cantității de carne de pește consumată anual, cu 8 kg/capita/an, în creștere față de 2015, când se înregistrau 6 kg/capita.

Evoluția lentă este oglindită și de concluziile cercetării, potrivit cărora 45% dintre români estimează că nu și-au modificat în niciun fel consumul de pește. Cel mai bine ancorați în obiceiurile de consum de acum cinci ani s-au dovedit a fi bărbații, într-un procent de 52%, și familiile tradiționale, cu 49%.



Citeste si