13 Iulie 2020

Se înmulțesc amenzile la metrou: aproape 170 de sancțiuni în ultimele zile



Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Transport Public au aplicat, în perioada 6-12 iulie, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.360 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2, în staţiile şi garniturile de metrou.

"Din totalul de sancţiuni aplicate, 120 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020, 33 pentru abateri de la normele de convieţuire socială (Legea nr. 61/1991), iar 49 pentru alte abateri conform Legii nr. 150/2005 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor privind călătoria cu metroul, Legii nr. 33/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), citat de Agerpres.

Citiți și Jandarmii au încătușat un tânăr la metrou în București

Potrivit sursei citate, aceste acţiuni vor continua, pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru menţinerea unui climat de linişte publică.



Citeste si