24 Martie 2020

Coronavirus / IGPR: Peste 1.700 de persoane sancționate pentru că nu au respectat condițiile de circulație noaptea



Peste 1.700 de persoane care nu au respectat măsura restricţionării circulaţiei au fost depistate şi sancţionate în prima noapte în care au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei militare nr. 2.

"În perioada 23 martie, ora 22,00 - 24 martie 2020, ora 06,00, la nivel naţional, au fost depistate 1.741 de persoane care nu au respectat măsura restricţionării circulaţiei în intervalul orar 22,00 - 06,00. De asemenea, 22 de persoane aflate în izolare au fost depistate că au părăsit locaţia, iar poliţiştii au aplicat faţă de acestea 19 sancţiuni contravenţionale", informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), scrie Agerpres.

Nu au fost depistate persoane aflate în stare de carantină care au părăsit locaţia în care au fost plasate.

În conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază.

Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.



Citeste si