24 Iulie 2019

MApN: Institutul Cantacuzino a inceput pregatirea pentru productia de vaccin gripal



Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militara ''Cantacuzino'', aflat in subordinea Ministerului Apararii Nationale, a demarat procesul de pregatire profesionala a personalului de specialitate in perspectiva producerii vaccinului gripal.

"O echipa formata din operatori recent integrati in colectivul Institutului Cantacuzino efectueaza, in scop de invatare a procedurilor si etapelor de productie, primele teste pe substrat biologic, in vederea realizarii loturilor experimentale, necomerciale, de vaccin gripal. Procesul de instruire va avea caracter continuu, pana la atingerea nivelului de performanta necesar, si va fi coordonat de specialisti ai institutului", informeaza un comunicat al Ministerului Apararii Nationale (MApN), consultat de Agerpres.

Operatorii se vor perfectiona la standardele nationale si europene in domeniu, cu respectarea normelor de siguranta si calitate care trebuie indeplinite.

Potrivit secretarului de stat pentru relatia cu Parlamentul si calitatea vietii personalului, Mihai Dan Chirica, la finalul acestui proces de instruire, operatorii Institutului "Cantacuzino" vor putea trece la realizarea primelor loturi experimentale, prima etapa in cadrul proiectului strategic de reluare a productiei de vaccin gripal pentru uz comercial.

"Trebuie sa ne asumam raspunderea pentru acest proces ireversibil, la finalul caruia sa readucem Institutul 'Cantacuzino' la statutul de producator de vaccin gripal. Obiectivul nostru este sa facem tot ce e posibil pentru a asigura independenta tarii in acest domeniu si, astfel, sa fim mult mai bine pregatiti pentru a face fata unor situatii de risc epidemiologic. De aceea, reluarea productiei de vaccinuri la Institutul 'Cantacuzino', in cel mai scurt timp posibil, este o datorie in primul rand fata de romani", a spus Chirica.

De la inceputul acestui an, 100 de posturi de cercetator, medic, biolog, biochimist, farmacist, inginer si personal administrativ au fost scoase la concurs de Institutul ''Cantacuzino''.

MApN a alocat peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea zonelor de productie ale institutului, atat prin achizitionarea de noi echipamente de inalt nivel tehnologic, cat si prin reabilitarea si consolidarea infrastructurii existente.



Citeste si