26 Iunie 2019

Evaluare nationala 2019: Care au fost judetele cu cele mai slabe rezultate



Rezultatele de la Evaluarea Nationala 2019 au fost afisate pe 25 iunie, la avizierele scolilor si pe evaluare. edu.ro. Din cei 146.105 candidati prezenti, 106.838 au obtinut medii mai mari sau egale cu 5 (73,1%), iar 429 au media generala 10. Procentul de 73,1% este cel mai mic procent din ultimii 5 ani.

Cele mai bune rezultate la Evaluarea Nationala au fost inregistrate in judetele Braila - 87,6% dintre elevi obtinand note peste sau egale cu 5; Cluj - 87,4% si Prahova - 84%.

La polul opus se afla judetele Giurgiu - cu 53,6%, Teleorman - cu 58% si Mehedinti - cu 64,3%.

Un numar de 106.838 de candidati din cei 146.105 prezenti la examen au obtinut medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Nationala.

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 prezenti dintr-un total de 155.020 de elevi inscrisi.

La proba de Limba si literatura romana au obtinut note peste sau egale cu 5 - 118.074 de candidati (80,6%), iar 1.956 de candidati au fost notati cu 10. La Matematica, 91.606 candidati (62,7%) au note peste sau egale cu 5, iar 2.535 de candidati au obtinut nota 10. La limba si literatura materna, 8.130 de candidati (din 8.559 prezenti) au obtinut note mai mari sau egale cu 5, preciza MEN.

Contestatiile pot fi depuse in cursul acestei zile, in intervalul orar 14,00 - 20,00, iar rezultatele finale vor fi afisate in data de 29 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate atat la avizierul unitatilor de invatamant, cat si online, pe site-ul dedicat - evaluare.edu.ro.

Media generala de admitere, care se calculeaza considerand 80% media de la Evaluarea Nationala si, respectiv, 20% media anilor de gimnaziu, urmeaza sa fie afisata dupa finalizarea contestatiilor.



Citeste si