16 Mai 2019

Uber si Bolt anunta ca ii sustin financiar si juridic pe soferii care vor avea dificultati



Companiile de ride-sharing si-au declarat disponibilitatea de a sustine financiar si juridic soferii care vor avea dificultati, dupa intrarea in vigoare a modificarilor la legea taximetriei, conform startupcafe.ro .

Oficiali ai Uber si Bolt au confimat ca soferii parteneri au primit mesaje, prin intermediul aplicatiilor, in care acestia sunt asigurati ca vor fi sustinuti financiar si juridic, in cazul in care vor intampina dificultati.

Soferii au fost rugati sa semnalizeze eventualele abuzuri, conform anunturilor emise de companii.

Pana la ora transmiterii stirii companiile nu primisera informatii despre eventuale amenzi sau controale in trafic.

Modificarile operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetristilor, au intrat in vigoare joi.

Oficiali guvernamentali au anuntat ca Guvernul lucreaza la un act normativ care sa reglementeze activitatea de ride-sharing, in contextul in care OUG care a modificat legea taximetriei care a intrat joi in vigoare nu are prevederi clare pentru Uber si Bolt.



Citeste si