23 Octombrie 2018

Procesul Colectiv nu se reia de la zero, potrivit noului judecator de la Tribunalul Bucuresti



In dosarul Colectiv a fost desemnat un nou judecator de la Tribunalul Bucuresti. Mihai Balanescu a decis luni ca procesul nu se reia de la zero, iar primii 25 martori vor fi chemati sa dea declaratii in instanta la urmatorul termen din 9 noiembrie, scrie Agerpres.

Mihai Balanescu l-a inlocuit pe Mihail Valeriu Terceanu, judecatorul care initial se ocupa de dosarul Colectiv, dupa ce acesta a iesit la pensie.

La termenul de luni al dosarului, noul magistrat a hotarat sa nu reia procesul de la zero, respectiv sa nu-i reaudieze pe cei trei patroni ai clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, care au dat ample declaratii in instanta.

Magistratul i-a pus pe toti inculpatii sa stea separat de avocati

Ca un element de noutate, magistratul i-a pus pe toti inculpatii sa stea separat de avocati, intr-un colt al salii de judecata, foarte aproape de el, pentru a-i vedea mai bine.

Tot ca o noutate, la proces au participat doi procurori - de la DNA si Parchetul General - avand in vedere ca la dosar sunt trei rechizitorii intocmite de parchete diferite.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone, dar si cei trei patroni ai clubului, au contestat declaratiile date de martori in fata procurorilor si au solicitat ca toti martorii sa fie audiati la Tribunalul Bucuresti.

Magistratul a fost de acord ca toti martorii din dosar sa fie audiati si in instanta, primii 25 fiind chemati la urmatorul termen al procesului din 9 noiembrie.

Judecatorul a anuntat ca va discuta la alt termen de judecata cererile avocatilor care reprezinta partile vatamate privind efectuarea unor expertize medicale, inclusiv expertize care sa ateste daca starea victimelor internate in spitalele din Romania a fost afectata de infectiile nosocomiale.

In aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis in instanta de Parchetul General, initial la Judecatoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucuresti.

In dosarul Colectiv au fost trimisi in judecata patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu; Daniela Nita - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Nita (director) si Viorel Zaharia (pirotehnist), precum si persoanele juridice SC Colectiv Club SRL si SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimisi in judecata fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajati din cadrul primariei: Aurelia Iofciu - sef al Serviciului autorizari comerciale, Larisa Luminita Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Motoc - referent superior, ambele in cadrul aceluiasi serviciu, dar si pompierii Antonina Radu si George Petrica Matei.

In rechizitoriul intocmit de Parchetul General se arata ca patronii Colectiv "au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului situat pe strada Tabacarilor nr. 7, sector 4, in conditiile amenajarilor interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, spuma poliuretanica neignifugata), cu consecinta producerii unui incendiu in seara de 30.10.2015".



Citeste si