6 Aprilie 2018

Ministerul care primeste bani inainte de Paste, dar care nu mai exista



Potrivit ministrului Eugen Teodorovici, ministerele care primesc bani de salarii inainte de Paste sunt cele care "si-au aratat interesul". Cu toate acestea, pe lista apare si un minister care...nu mai exista, scrie Ziare.com.

Astfel ca, pe lista publicata marti in Monitorul Oficial figureaza si Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Social, care a fost desfiintat in luna ianuarie, chiar de premierul Viorica Dancila.

Lista completa poate fi citita aici.

Atributiile acestui minister au fost preluate de alte structuri guvernamentale, insa aparent angajatii isi vor primi banii inainte de Sarbatorile Pascale.

Miercuri, ministrul Teodorovici a anuntat ca doar o parte dintre bugetari vor primi salariile inainte de Paste, precizand ca "multi nu si-au manifestat interesul" si ca lista deja publicata in Monitor nu mai poate fi modificata.

"Am discutat cu fiecare institutie in parte. Ministerul de Finante a creat cadrul legal in baza caruia sa se poata da inainte de Paste acest salariu. Multi nu si-au manifestat interesul, iar decizia a fost alta de la caz, la caz. Noi ca minister de Finante am asigurat cadrul legal. La lista adaugata ieri in Monitorul Oficial nu se mai poate adauga nimic. Ministerele care vor primi salariul inainte de Paste au contactat directorul general al Directiei Regionale al Finantelor, iar acest lucru s-a intamplat si la nivel local. In aceasta plata intra doar salariile, nu si indemnizatiile", a afirmat, miercuri, Teodorovici.

Amintim ca, marti, a fost publicata in Monitorul Oficial lista institutiilor de stat unde angajatii isi vor primi salariile inainte de Paste. Pe lista nu figureaza insa Ministerul Educatiei, Ministerul Apararii Nationale sau Ministerul de Interne.



Citeste si