19 Iulie 2024

Lege: Jumătatea din banii pentru centrele de dezintoxicare pentru dependenții de substanțe interzise vin de la Ministerul Sănătății



Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt înfiinţate şi organizate centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri ca instituţii specializate pentru recuperarea socială a acestora în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării, transmite Agerpres.

Actul normativ promulgat completează Legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Centrele urmează să aibă personalitate juridică şi se vor înfiinţa şi funcţiona în subordinea Ministerului Sănătăţii. Centrele vor fi acreditate de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate conform standardelor internaţionale în materia recuperării persoanelor dependente de droguri.

Pentru construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor se alocă sume de investiţii şi de funcţionare în proporţie egală 50% din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi 50% din bugetele autorităţilor publice locale interesate ori fonduri din programe de finanţare europene.



Citeste si