MedicalCOR, companie cu sediul în Cluj-Napoca, ce deține un centru de chirurgie din România, cu specializare în reabilitare oro-facială și implantologie dentară se află în proces de a breveta o tehnologie de înlocuire totală a danturii, printr-un procedeu medical nou, ce reduce drastic timpul total de așteptare al rezultatului final pentru pacienții care suferă de edentație extinsă (dinți lipsă) datorită factorilor genetici, accidentelor sau erorilor medicale din trecut.

Sistemul de dinți ficși One Step ALL-ON-X (OSAOX), dezvoltat și implementat de MedicalCOR, permite înlocuirea rapidă a tuturor dinților, iar lucrarea protetică finală cu încărcare imediată este predată în decurs de cinci zile, față de 6-12 luni, în mod obișnuit.

Specialiștii de la MedicalCOR au realizat deja peste 190 de intervenții folosind această metodă. Compania își propune în următoarele luni perfecționarea și optimizarea sistemului One Step ALL-ON-X (OSAOX) pentru a reduce timpul de înlocuire totală a danturii de la 5 zile la numai 1 zi.

Dezvoltarea sistemului cu lucrare protetică finală cu încărcare imediată a durat aproximativ 1 an și a implicat o echipă multidisciplinară de 20 de specialiști în stomatologie, inginerie medicală și cercetare clinică. Investițiile în cercetare și testarea tehnologiei au fost de ordinul sutelor de mii de euro.

Abordarea premergătoare a fost inspirată de dorința de a îmbunătăți experiența pacienților și de a reduce timpul și disconfortul asociate cu tratamentele tradiționale de implant dentar. Ne-am bazat pe modelele existente de încărcare imediată a implanturilor, dar am adaptat și optimizat procesul pentru a oferi o soluție completă și eficientă. La nivel global, cu precădere în SUA și Australia, sunt disponibile studii clinice de ultimă oră ce atestă calitatea abordării medicale în această procedură, care ne-au servit drept punct de start.

dr. Paul Corpădean, fondator MedicalCOR (foto)

dr. Paul Corpădean, fondator MedicalCOR

În prezent, există deja o listă de așteptare de 4 săptămâni pentru realizarea lucrărilor de reabilitare totală a danturii cu sistemul One Step ALL-ON-X (OSAOX) în cadrul clinicii MedicalCOR din Cluj. Clinica de stomatologie estimează, astfel, că va monta în acest an peste 1.000 de arcade reabilitate prin aceste sistem.

Pentru a putea implementa tehnologia acestui nou sistem și a asigura precizia și calitatea superioară a lucrărilor protetice oferite, MedicalCOR a investit în sisteme avansate de imagistică și scanare 3D, mașini CNC, echipamente de imprimare 3D pentru prototipuri și lucrări finale, cuptoare de sinterizare și echipamente de finisare pentru realizarea restaurărilor ceramice de înaltă calitate.

Ce presupune sistemul One Step ALL-ON-X (OSAOX)

Permite înlocuirea tuturor dinților, folosind 4, 5 sau 6 implanturi dentare (în funcție de condițiile clinice și anatomice individuale), iar lucrarea protetică finală cu încărcare imediată este predată în decurs de 5 zile. Sunt utilizate implanturi Neodent by Straumann Elveția, cu garanție internațională.

Diferențele între sistemul One Step ALL-ON-X® (dinți ficși pe implanturi cu încărcare imediată) și sistemul clasic sunt date de:

  • Timpul foarte scurt în care pacientul primește „dinții finali” (5 zile față de 6 -12 luni);
  • Este eliminată etapa în care pacientul se „obișnuiește" cu o lucrare provizorie, ce trebuie înlocuită în circa 12 luni;
  • Sunt reduse vizitele pacientului la clinică și costurile aferente acestora (drum, cazare, mâncare);
  • Durabilitatea este maximă în acest moment, ținând cont de materialele utilizate și tehnologia disponibilă și este dată de combinația de titan frezat (pentru bară) și zirconiu, care oferă cel mai bun raport greutate-duritate-aspect.

Sistemul cu lucrare protetică finală cu încărcare imediată este format dintr-o bară personalizată din titan, prelucrată prin frezare la rece cu precizie microscopică, ce oferă rezistență și durabilitate. Dinții sunt personalizați și creați de designeri și tehnicieni experimentați folosind tehnologie digitală de ultima oră la nivel mondial. În afara aspectului, suprafața netedă a barei de titan care intră în contact cu gingia îmbunătățește semnificativ vindecarea gingiilor și previne retragerea.

Bara personalizată din titan conectează implanturile pentru a funcționa ca un întreg și pentru a distribui uniform forțele masticatorii, protejând implanturile în timpul procesului de vindecare și osteointegrare. Odată ce există o structură puternică, adică bara din titan, pe poziția corectă, se pot efectua modificări la dinții finali în orice moment după vindecare, iar această modificare nu este doar posibilă, ci și simplă.

Sursa foto: MedicalCOR

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri