9 Aprilie 2021

Andrei Baciu: România va primi 60.000 de doze Johnson&Johnson pe 15 aprilie



Secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV, Andrei Baciu, a declarat la Digi24 că România va primi pe 15 aprilie 60.000 de doze de vaccin creat de Johnson&Johnson.

„Am fost anunțați de faptul că vaccinul va sosi mai devreme în România, pe 15 aprilie, 60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson. Dozele vor fi repartizate către medicii de familie pentru a avea o activitate cât mai intensă, iar pe de altă parte către centrelor mobile, containere, unde nu există medici de familie sau un dispensar”, a declarat Baciu.

Potrivit vicepreședintelui CNCAV, un astfel de centru ar putea vaccina cel puțin 96 de persoane pe zi.

În România sunt disponibile în prezent 700.000 de doze de AstraZeneca, iar săptămânal sosesc în țară 511.000 de doze de vaccin produse de Moderna.

Întrebat care este cel mai căutat vaccin, Baciu spune că este cel produs de Pfizer. Sunt administrate în jur de 2 milioane de astfel de vaccinuri.



Citeste si