Marea Britanie va prioritiza vaccinarea anti-COVD a oamenilor străzii, considerându-i o grupă de risc, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Matt Hancock, secretarul de stat în Sănătate, a precizat că această decizie va salva ”multe vieți dintr-una dintre cele mai riscante categorii din societate”, scrie Mirror.co.uk.
”Scopul campaniei de vaccinare este de a salva cât mai multe vieți, indiferent de statutul social al acestora. În felul acesta, ne asigurăm că din ce în ce mai puțini oameni fac forme severe ale bolii”, a declarat profesorul Wei Shen Lim, unul dintre reprezentanții Corpului care supraveghează evoluția pandemiei.
Hancock a acceptat această inițiativă, deoarece „nimeni nu trebuie marginalizat în campania de vaccinare anti-COVID”, spune el.
Oamenii străzii vor fi incluși în etapa care presupune vaccinarea celor cu vârste între 16 și 65 de ani, care au afecțiuni cronici și fac parte din categorii de risc.
Sursa foto: Pixabay
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: