15 Februarie 2021

DSP Arad a rămas fără voluntari după ce aceștia s-au întors în școli



Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a rămas fără jumătate dintre angajaţii care erau detaşaţi de administraţia locală de la şcoli pentru a ajuta, în contextul pandemiei, la triajele de la frontieră, după ce medicii şi asistenţii s-au întors în mediul şcolar, astfel că cei care vin în ţară aşteaptă mai mult pentru formalităţi, scrie Agerpres.

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat că instituţia avea detaşaţi aproximativ 70 de angajaţi în cinci puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad, dar jumătate erau de la şcoli.

"Timpul de aşteptare pentru triajele de la frontieră a crescut odată cu plecarea asistenţilor şi medicilor şcolari înapoi la administraţia locală. A plecat, practic, mai mult de jumătate din personalul nostru. În toate cele cinci puncte de la frontieră am avut în jur de 70, au plecat în jur de 40. Avem speranţe că vom primi o suplimentare de personal, este vorba de cadre medicale medii care ar putea fi angajate fără concurs, ca să putem face faţă nevoilor din vămi, dar aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii deblocarea posturilor", a spus Horea Timiş.

El a spus că cele mai mari probleme sunt în punctele de trecere a frontierei Nădlac II şi Nădlac I, pe unde vin în ţară multe autocare, iar pasagerii trebuie să ajungă şi la punctele DSP pentru triajul epidemiologic, după ce sunt verificaţi de poliţiştii de frontieră.

"Am avut şi situaţii la Vărşand şi Turnu când, din lipsă de personal, am direcţionat către celelalte puncte de frontieră, fiindcă nu am avut oameni ca să asigurăm permanenţa acolo", a mai spus Timiş.

În timp ce la Nădlac II se intră în ţară pe mai multe culoare rutiere, toţi călătorii ajung pe un singur culoar pentru triajul medical, în condiţiile în care nu există suficienţi angajaţi DSP care să organizeze mai mult puncte de control.



Citeste si