12 Ianuarie 2021

Comisia Europeană e pe cale să semneze un nou contract pentru încă un vaccin anti-COVID



Comisia Europeană îşi propune să finalizeze în această săptămână discuţiile preliminare cu compania farmaceutică franceză Valneva pentru achiziţia în avans a vaccinului candidat anti-COVID-19 dezvoltat de aceasta, a declarat negociatoarea-şefă a Uniunii Europene, Sandra Gallina, într-o audiere la Parlamentul European, transmite Agerpres.

'Intenţionăm să lansăm în această săptămână o procedură de achiziţie pentru (vaccinul) Valneva', a afirmat negociatoarea europeană.

Ea a mai spus că Uniunea Europeană încearcă de asemenea să încheie un acord cu compania americană Novavax.

'Sperăm să cumpărăm doze de la Novavax', le-a declarat Sandra Gallina eurodeputaţilor.

Discuţiile preliminare cu producătorul american au fost încheiate la 17 decembrie pentru achiziţia a până la 200 milioane de doze de vaccin.



Citeste si