14 Noiembrie 2020

USR Plus cere ca toți medicii din Sibiu să fie testați de urgență



Alianţa USR PLUS solicită testarea tuturor cadrelor medicale din toate spitalele din judeţul Sibiu, se arată într-un comunicat de presă preluat de Agerpres.

"Alianţa USR PLUS Sibiu a solicitat, ieri, Prefecturii Sibiu să discute în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă luarea următoarelor măsuri: începerea testării în regim de urgenţă a cadrelor medicale şi a personalului auxiliar din toate spitalele din judeţ; încheierea unui protocol de colaborare între Prefectura Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică Sibiu şi Spitalul Judeţean pentru a asigura suport medicilor, personalului medical şi pacienţilor, prin măsuri comune mult mai eficiente în combaterea pandemiei", a transmis Alianţa USR PLUS Sibiu.

Judeţul Sibiu se situează pe primul loc în România şi a ajuns la o rată de infectare de 8,17 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când a înregistrat 7,78, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.



Citeste si