Doi tineri din Alba au fost amendaţi de jandarmi cu câte 2.300 de lei, după ce au fost surprinşi la pescuit pe o baltă naturală neamenajată, în perioada de prohibiţie şi, totodată, fără a avea asupra lor declaraţie pe proprie răspundere.

"Un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Aiud, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a surprins două persoane care pescuiau pe o baltă naturală neamenajată din Noşlac, în apropierea râului Mureş. La solicitarea jandarmilor, cei doi bărbaţi, de 19, respectiv 24 de ani, nu au putut prezenta permisele de pescuit, dar nici declaraţiile pe proprie răspundere privind circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei", se menţionează într-un comunicat transmis Agerpres, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba.

Jandarmii au aplicat fiecăruia amenzi în valoare totală de 2.300 de lei, plus avertismente. Mai exact, 300 de lei pentru încălcarea O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv 2.000 de lei conform O.U.G. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

"Atragem atenţia asupra faptului că, prin Ordonanţa Militară nr. 8/2020, este permisă circulaţia titularilor autorizaţiilor/permiselor de pescuit comercial în vederea desfăşurării activităţilor, dar NU sunt permise alte activităţi recreative de pescuit", mai menţionează comunicatul IJJ Alba.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri