8 Aprilie 2020

Încă un spital din România va avea la conducere medici militari



Medici militari vor prelua conducerea spitalului județean din Deva, așa cum s-a întâmplat la Suceava, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, scrie Digi24.ro.

Decizia vine după ce managerul și directorul medical de la spitalul au demisionat, ieri.

Tătaru a mai spus că tot personalul medical va fi testat, iar medicii și asistentele care lucrează în spital nu vor mai merge acasă, ci vor sta la hotel.

„La spitalul din Deva în acest moment nu există circuite, iar dacă există nu sunt respectate. Avem de făcut o muncă care trebuie să înceapă cu personalul medical. Care a fost infectat, care, dacă a fost infectat, e în acest moment negativ și poate continuă munca, care nu a fost testat, în ce stare este – și va fi testat. Trebuie să vedem ce e cu personalul aflat în izolare, pe care și-a luat-o fiecare cum a crezut, neexistând o anchetă epidemiologică făcută de DSP”, a spus Tătaru.

„Vom testa tot ce înseamnă personal medical. Cei valizi vor efectua activitate medicală, în măsura în care vor accepta acest lucru, dar în regim de semiinstituționalizare. Vor merge în hoteluri și vor reveni dimineață. Cei care nu vor accepta – nu ne putem permite să reintroducem în spital, venind din oraș, același virus. Cei negativi pot veni la spital și de la domiciliu”, a mai spus Tătaru.



Citeste si