14 Februarie 2011
Pulsul pietei imobiliare din tara: Cele mai importante stiri
Afla care au fost cele mai importante stiri despre piata imobiliara din marile orase, in ultima saptamana.
Locuinte sociale la Constanta
Primarul Radu Mazare a anuntat ca elaboreaza impreuna cu specialistii din primarie un proiect de construire a unor locuinte sociale destinate persoanelor care au fost evacuate din casele nationalizate. Locuintele s-ar putea adresa si batraniilor care nu mai au unde sa stea., potrivit ziarului Ziua de Constanta.
Radu Mazare a precizat cei care vor locui in aceste case nu vor plati chirie, ci vor achita doar cheltuielile legate de utilitati. Proiectul ar putea fi prezentat in circa o luna si, in functie de mersul lucrarilor, cele aproximativ 1.000 de locuintele ar putea fi date in folosinta anul viitor.
Doi deputati clujeni cer eliminarea autorizatiilor de constructie
Singurele conditii impuse ar fi posesia a minimum 400 mp de teren, adoptarea unui proiect de imobil propus de guvern, respectarea Planului Urbanistic General (PUG) si obtinerea celorlalte avize, acorduri si autorizatii impuse de lege. Unanim, specialisti, edili si politicieni spun ca e un proiect nerealist, arata Ziua de Cluj.
Cu toate acestea, primarul Sorin Apostu, spune ca autorizatiile de construire nu pot fi eliminate. “Pentru constructor ar insemna eliminarea cheltuielilor si a timpului pierdut cu proiectarea si autorizarea din partea specialistilor, dar autorizatia de constructie e obligatorie”, spune acesta.
Despagubiri pentru terenurile de langa aeroportul din Iasi
Canschi se numara printre cei care detin teren in zona si care vor fi expropriati cu scopul de a moderniza aeroportul, suma totala avansata de Consiliul Judetean Iasi pentru expropriere depasind 820.400 euro. Cei mai multi bani vor intra in buzunarele omului de afaceri Giani Canschi, scrie Buna Ziua Iasi.
El va primi de la Consiliul Judetean circa 520.000 euro pentru cele doua terenuri pe care le are in zona. Giani Canschi detine, prin intermediul firmeri Geprocon SA, un teren cu o suprafata 9.048 mp si o constructie de 946 mp, precum si un teren de 391 mp si constructii de 136 mp in nume personal.
Statuie mutata din centrul Sucevei pentru a face loc parcarilor
Statuia intemeietorului Cetatii de Scaun a Sucevei, domnitorul moldovean Petru Musat, a fost mutata din centrul Sucevei, pentru o perioada de cel putin doi ani, cu scopul a putea fi demarate lucrarile de realizare a unei parcari subterane cu 55 de locuri.
Lucrarile de consolidare a terenului din centrul Sucevei, prin montarea de piloni secanti, trebuie sa fie finalizate pana la data de 1 mai, cand ar trebui sa inceapa lucrarile de realizare a doua parcari subterane, cu o capacitate de 162 de locuri.
Brasov, primul oras din provincie unde se extinde H&M
„Pana la sfarsitul lunii aprilie planuim sa deschidem sase magazine in Romania. Dintre acestea cinci vor fi in Bucuresti, iar cel de-al saselea in Brasov”, a spus Laura Sinca, marketing and PR manager pentru H&M.
Cu preturi de 5 euro pentru un tricou, 9 euro pentru o rochie sau 19 euro pentru o jacheta, retailerul suedez va incerca sa-si faca loc pe o piata in care magazine precum Lee Cooper, Cavaliere, Ipekyol sau Mandarina Duck au intrat in insolventa, in timp ce Zara, C&A sau New Yorker au continuat extinderea, miza fiind un buget lunar de 7,5 euro pe luna per capita, se mai mentioneaza in articolul publicatiei brasovene.