16 Mai 2008

Preturile terenurilor din estul Bucurestiului au stagnat de la inceputul anului



Pretul terenurilor din estul Capitalei au inregistrat o stagnare de la inceputul anului, stagnare corelata si cu scaderea numarului de tranzactii de terenuri, se arata intr-un comunicat al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.

“Preturile in zonele Colentina, Pantelimon sau Titan variaza in functie de destinatie, potential de dezvoltare si sunt din ce in ce mai mult afectate de marimea terenurilor, in sensul ca investitiile mari in terenuri sunt tot mai evitate de dezvoltatori, iar lansarea de noi proiecte este afectata de proiectele deja aflate in desfasurare”, explica Daniel Mitarcu (foto), directorul departamentului de terenuri al DTZ Echinox.

Potrivit reprezentantului DTZ Echinox, se pot achizitiona terenuri de toate dimensiunile, de la 25 ha pana la 300 mp si exista un numar considerabil de terenuri industriale a caror reconversie in zona comerciala devine din ce in ce mai dificila.

“Cred ca putem vorbi de o crestere substantiala in ultimii trei ani, probabil intre 300 % si 700 %. De la inceputul anului inregistram insa o stagnare a preturilor. Aceasta demotivare a dezvoltatorilor poate fi explicata prin cresterea costului de constructie si reticenta bancilor de a acorda credit atat dezvoltatorilor cat si cumparatorului final” a adaugat Daniel Mitarcu.

Nivelul investitiilor este unul destul de ridicat, in mare parte datorita zonei de nord Bucurestiului, iar Autostrada A2 a favorizat dezvoltarea proiectelor logistice, in timp ce densitatea mare de populatie favorizeaza proiectele comerciale si rezidentiale, se mai arata comunicatul DTZ Echinox.



Citeste si