S-a lansat în România prima platformă cu agent imobiliar AI, dar fără comisioane

Sursǎ foto: Shutterstock

S-a lansat în România prima platformă cu agent imobiliar AI, dar fără comisioane

Platforma rentnbuy.com se lansează oficial în România și se vrea a fi locul în care proprietarii de locuințe, cumpărătorii și cei care caută chirii pot evita agenții imobiliari și comisioanele lor.

În doar trei săptămâni de la lansarea soft, rentnbuy.com, platforma proptech românească ce conectează direct chiriașii și proprietarii, fără agenți imobiliari și fără comisioane, a înregistrat peste 150.000 de vizite și sute de apartamente au fost listate în marile orașe.

Compania a atras o investiție pre-seed de 550.000 euro ajungând la o evaluare de peste 5 milioane euro, și a fost selectată atât în Top 10 Vestbee – clasament al celor mai promițătoare startup-uri early-stage din Europa Centrală și de Est – cât și în prestigiosul Google for Startups Growth Program.

O soluție digitală pentru o piață blocată în modele vechi

rentnbuy își propune să răspundă problemelor structurale din piața de închirieri – comisioane ridicate, proceduri greoaie, lipsă de transparență – printr-o platformă care oferă:

  • Listare gratuită a proprietăților;
  • Contracte generate automat
  • Semnare digitală de contract online;
  • Asistență AI pentru găsirea locuinței – primul agent imobiliar AI;
  • Zero comision pentru ambele părți.

Funcționalitățile sunt susținute de REVA (Real Estate Virtual Assistant), primul asistent virtual AI din România pentru piața imobiliară, capabil să răspundă în timp real întrebărilor utilizatorilor și să faciliteze întregul proces de închiriere.

În perioada de testare, platforma a înregistrat peste 150.000 de vizite și a listat proprietăți în orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Feedback-ul primit confirmă nevoia acută pentru soluții digitale rapide și sigure în domeniul închirierilor.

„Ne-am propus să oferim o alternativă reală la sistemul clasic de intermediere, care este învechit și ineficient. rentnbuy redă controlul proprietarilor și chiriașilor, eliminând comisioanele și barierele dintre ei. Credem într-un viitor mai corect, mai digital și mai transparent pentru toți actorii din real estate”, afirmă Alex Kis, co-fondator și CEO rentnbuy.

După lansarea oficială, compania vizează extinderea rapidă în piețele din Europa Centrală și de Est, unde digitalizarea imobiliară este abia la început. Printre obiectivele pe termen scurt se numără introducerea unor funcționalități AI avansate, dezvoltarea de instrumente analitice și crearea unui ecosistem complet digital pentru închirieri.

Echipa de management Rentnbuy reunește profesioniști cu experiență internațională în tehnologie, real estate, finanțe și marketing. Alex Kis, CEO, a atras peste 350 de milioane de dolari în ultimii trei ani și a fost cel mai tânăr summer associate de pe Wall Street. Alături de el, Valentin Buzea, CTO, singurul CTO Român care a atras finanțare de la Y Combinator (cel mai prestigios fond de investiții din lume), și Alina Ceban, COO, fost consultant McKinsey, coordonează direcțiile operaționale și tehnologice. Echipa este completată de Cristian Lepădatu în rolul de Head of Product (ex-JP Morgan, Jane Street) și Călin Român în rolul de CMO (experiență în marketing internațional pentru startup-uri). În rolurile de Real Estate și Growth Adviser îi găsim pe Alex Bonea (CEO Meta Estate Trust, companie listată la BVB) și Balaj Kovacs (profesor la Yale și Stanford).

Personalizate pentru tine