Prețul apartamentelor a crescut ușor la nivel național în prima lună de vară, iar Clujul și Brașovul rămân cele mai scumpe orașe pentru cei care caută o locuință, în timp ce Timișoara, Iași și Oradea se numără printre orașele cu apartamente ceva mai accesibile decât în celelalte centre importante din provincie, potrivit unei analize realizate de Storia.ro.

În luna iunie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 17% comparativ cu luna iunie a anului trecut, conform celor mai recente date de pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. La capitolul contactărilor, datele arată că în luna mai a acestui an au fost cu 47% mai multe interacțiuni între vânzători și cumpărători comparativ cu luna iunie a anului trecut.

Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) a scăzut la valoarea de 5,86% pe an, de la 5,9%. Reducerea costurilor de împrumut poate stimula cererea pe piața imobiliară, influențând pozitiv dinamica tranzacțiilor. Atunci când dobânzile au un trend descendent, există o prezumție clară pentru o potențială creștere de preț a proprietăților imobiliare. Acest fenomen se datorează faptului că mai mulți cumpărători sunt motivați să achiziționeze proprietăți datorită costurilor mai mici de finanțare, ceea ce poate conduce la o creștere a cererii și, implicit, a prețurilor”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

Cum au evoluat prețurile apartamentelor de vânzare în Capitală

În București, prețul mediu pentru vânzarea apartamentelor noi și vechi a fost în luna iunie 2024 de 1.848 euro/metru pătrat.

Prețul mediu solicitat pentru vânzarea unui apartament nou a fost, în iunie 2024, de 1.810 euro/metru pătrat, un preț cu 21% mai ridicat față de aceeași lună a anului anterior, dar similar cu cel din luna mai 2024.

În ceea ce privește apartamentele vechi, acestea au avut un preț de cerere de 1.888 euro/metru pătrat, cu 17% mai ridicat față de luna iunie a anului trecut și cu 3% mai mare față de cel din luna mai a anului curent.

Evoluția prețurilor în cele mai mari orașe din țară

Comparând prețurile apartamentelor noi de vânzare cu cele ale apartamentelor vechi din cele 9 orașe analizate, orașele cu cele mai multe anunțuri de pe platformă, se observă o serie de diferențe.

Astfel, în Timișoara regăsim cea mai mică diferență de preț între cele două tipuri de imobile (noi vs. vechi), apartamentele vechi fiind cu doar 1% mai ieftine decât apartamentele noi. De asemenea, cea mai mare diferență de preț se regăsește în cazul apartamentelor vechi din Sibiu, care sunt cu 11% mai scumpe față de cele noi. În același timp, apartamentele vechi din Oradea sunt cu 7% mai ieftine comparativ cu cele noi.

În Cluj-Napoca, prețurile medii pentru apartamentele noi și vechi au fost de 2.732 euro/metru pătrat în luna iunie. De asemenea, prețul mediu de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.751 euro/metru pătrat, cu 11% mai ridicat comparativ cu luna iunie 2023. Apartamentele vechi din Cluj-Napoca au avut un preț mediu de cerere de 2.708 euro/metru pătrat, cu 13% mai ridicat comparativ cu aceeași lună a anului anterior.

În Brașov, luna iunie a adus prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi și vechi de 1.980 euro/metru pătrat. Prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din Brașov a ajuns la 2.044 euro/metru pătrat, cu 5% mai ridicat decât cel din luna iunie 2023. Totuși, prețurile apartamentelor vechi au crescut accelerat, cu 22% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la o medie de 1.931 euro/metru pătrat.

Pe litoral, în luna iunie prețul mediu al apartamentelor din Constanța a fost de 1.751 euro/metru pătrat. Totodată, în luna iunie, apartamentele noi au avut un preț de cerere de 1.787 euro/metru pătrat, cu 4% mai ridicat față de aceeași lună a anului anterior. În același timp, apartamentele vechi au avut prețuri medii de cerere cu 11% mai ridicate față de luna iunie 2023, ajungând la o valoare de 1.714 euro/metru pătrat.

Timișoara, Iași și Oradea, printre orașele ceva mai accesibile

Oradea(Oradea este cel mai ieftin oraș din topul celor mai importante piețe imobiliare din țară. Sursa foto: Shutterstock)

În Sibiu, în luna iunie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.621 euro/metru pătrat. De asemenea, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi a crescut cu 21% în luna iunie față de luna iunie din 2023, ajungând la 1.526 euro/metru pătrat. În același timp, prețurile pentru locuințele vechi au avut creșteri de 16%, ajungând la 1.691 euro/metru pătrat.

În Craiova prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.614 euro/metru pătrat. Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi a fost de 1.645 euro/metru pătrat (în creștere cu 11% în iunie 2024 vs. 2023), în timp ce prețul pentru cele vechi a fost de 1.601 euro/metru pătrat, cu 10% mai ridicat comparativ cu aceeași lună anului anterior.

În Timișoara În luna iunie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.614 euro/metru pătrat. De asemenea, prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a fost de 1.622 euro, cu 8% mai ridicat față de aceeași lună a anului 2023. La apartamentele vechi se observă o creștere de 13%, acestea ajungând la un preț mediu de cerere de 1.611 euro/metru pătrat.

În luna iunie 2024, prețul mediu pentru apartamentele noi și vechi din Iași a fost de 1.608 euro/metru pătrat. Prețurile apartamentelor noi au înregistrat o creștere medie de 13% comparativ cu anul anterior, ajungând la 1.598 euro/metru pătrat, în timp ce apartamentele vechi au înregistrat o majorare de 15%, comparativ cu luna iunie 2023, fiind de 1.629 euro/metru pătrat.

În Oradea, în luna iunie, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.582 euro/metru pătrat. Prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi a fost de 1.649 euro (în creștere cu 9% în iunie 2024 vs. 2023). Prețurile medii pentru apartamentele vechi au crescut, atingând un preț mediu de cerere de 1.537 euro/metru pătrat, cu o majorare de 16% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri