Piața birourilor din Europa, inclusiv din România, nu este în totalitate la nivelul la care ar trebui să se afle din privința politicilor de sustenabilitate (ESG) pe care le impun UE și chiriașii care au politici ESG bine stabilite, iar șansa lor ca să rămână relevante pe piață este ca proprietarii lor să investească masiv în ele, este de părere Antoniu Panait, managing director al dezvoltatorului imobiliar Vastint.

Reprezentantul companiei care deține în București proiectele de birouri Timpuri Noi Square și Business Garden Bucharest din apropierea complexului comercial Orhideea, pe Calea Plevnei nr. 159, spune că stocul de clădiri de birouri din Europa, inclusiv unele clădiri construite recent, nu pot răspunde noilor cerințe ale chiriașilor care încearcă să anticipeze măsurile anunțate de UE și care vor intra în vigoare în 2030 și 2040.

ESG a căpătat o dimensiune foarte mare în ultimele luni. Acum un an încă tatonam cu toții acest subiect și încercam să-l înțelegem. A căpătat o viteză mult mai mare. Apoi, acum câteva luni de zile UE a decis să interzică utilizarea centralelor care folosesc combustibili fosili în toate clădirile noi care vor fi construite după 2030. Mai mult, din 2040, acestea vor fi interzise și în clădirile vechi”, a explicat managing directorul Vastint, în cadrul evenimentului reConstruct Forum & Awards 2024, organizat de wall-street.ro și Start-up.ro.

Presiunea mai mare vine din partea chiriașilor decât a UE

Antoniu Panait subliniază că măsurile anunțate de UE nu sunt cele care pun o presiune mai mare pe dezvoltatori și pe proprietarii de clădiri de birouri, ci chiriașii care și-au stabilit să atingă obiectivele de sustenabilitate până în 2030.

Ce am observat noi este mulți dintre chiriașii noștri au target NetZero până în 2030. Asta înseamnă că noi nu putem să așteptăm termenul mai relaxant pe care ni l-a dat UE, deoarece chiriașii ne cer de pe acum să îndeplinim aceste condiții”, a mai spus Antoniu Panait.

Antoniu Panait Vastint reconstruct

(Sursa foto: wall-street.ro / Ovidiu Udrescu)

Asta înseamnă, potrivit lui, că o clădire care va folosi și 2030 combustibili fosili va putea fi închiriată foarte greu către companii care nu au politici interne ESG foarte clare și foarte drastice, sau chiar nu vor putea fi închiriate deloc. Iar în România există deja o luptă tot mai strânsă pe oferta care este tot mai limitată, deoarece proiectele noi aflate în curs de livrare sunt foarte puține.

Dacă până acum ESG era așa ceva că «hai să vedem, poate că e cum a fost cu certificările verzi, luăm puncte pentru că proiectăm frumos». Este mult mai mult de atât”, a punctat oficialul Vastint.

Iar din această privință, presiunea pe oferta de clădiri de birouri în România crește. La nivelul Europei presiunea este și mai mare, deoarece stocul de clădiri din Europa este mult mai învechit decât cel din România, unde multe proiecte au fost construite în ultimele două decenii și sunt mult mai moderne.

O cercetare Cushman arăta că 76% din portofoliul de birouri din Europa este expirat din punct de vedere ESG. Dacă nu se vor face investiții majore până în 2030, 76% din stocul de birouri din Europa nu va mai fi compatibil cu politicile ESG”, a subliniat Antoniu Panait.

Mai mult, acesta spune că aceste tendințe noi din piața office, în ceea ce privește adaptarea clădirilor la politicile ESG se resimt în modul în care sunt negociate tranzacțiile cu clădiri de birouri.

Componentele de due-diligence (în cazul unei tranzacții – n.r.) cuprind deja un capitol legat de costurile de adaptare la cerințele ESG. Asta înseamnă un discount la achiziție, deoarece cumpărătorul vrea să știe cât îl va costa să aducă o clădire în 2030 la cerințele ESG. Vedem niște schimbări în ceea ce privește achiziția unor clădiri vechi, deși unele chiar nu sunt vechi, doar că nu sunt compatibile ESG”, a mai precizat Antoniu Panait.

Vastint va dezvolta o nouă fază la Timpuri Noi care nu va folosi deloc combustibili fosili

Timpuri Noi Square faza II(Timpuri Noi Square Faza II - Sursa randare: Vastint)

Dezvoltatorul imobiliar a anunțat extinderea proiectului Timpuri Noi Square, iar în noua fază proiectarea s-a concentrat pe eliminarea consumului de energie bazat pe combustibili fosili.

La Timpuri Noi Square Faza II am eliminat din start utilizarea de combustibili fosili. Pe mine chiar mă fascinează că tehnologia a ajuns deja la un asemenea nivel încât să putem să eliminăm combustibilii fosili. Vom implementa soluții de panouri fotovoltaice, vom avea pompe de căldură și, doar în vârfuri, în cazuri de forță majoră, avem ca soluție de rezervă o centrală electrică”, ne-a mai spus Antoniu Panait.

În Timpuri Noi Square Faza II, dezvoltatorul va aduce pe piață circa 65.000 mp închiriabili de spații de birouri, iar întregul proiect va folosi energie 100% verde.

reConstruct Forum & Awards 2024 - Construim pentru Oameni a fost organizat de wall-street.ro și Start-up.ro, cu susținerea VASTINT Romania, P3 Logistic Parks, One United Properties, Imobiliare.ro, Genesis Property, Meta Estate și CPI Property Group, și cu sprijinul IMOD Flowers și WINEDEALS.ro. Parteneri media: Bucharest Real Estate Club (BREC), iQads, Bursa Construcțiilor, MATEK și daibau.

Sursa foto: Wall-Street.ro / Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri