29 Mai 2024

One United Properties începe construcția a încă 860 de apartamente în complexul de lângă lacul Plumbuita



One United Properties începe lucrările la a doua fază a proiectului imobiliar One Lake District, construit pe malul lacului Plumbuita din Capitală, în condițiile în care dezvoltatorul a vândut deja 80% din Faza 1 a complexului, care include este 620 de apartamente și locurile de parcare aferente.

Prima fază are termen de finalizare primăvara lui 2025 și este evaluat la o valoare de piață de 138 milioane de euro, iar Faza 2, care include încă 860 de apartamente, la care abia încep lucrările, are ca termen de livrare al treilea trimestru din 2026, iar valoarea brută de dezvoltare este evaluată la 150 milioane de euro.

One Lake District este construit într-o fostă zonă industrială, pe locul unei foste fabrici de caramidă, iar One United Properties a mai achiziționat încă patru terenuri în zonă – cu diferite suprafețe de 1.461 mp, 9.017 mp, 1.713 mp și 6.994 mp (un total de 19.185 mp) – cu scopul de a investi în amenajarea eficientă a zonelor de acces, infrastructurii și serviciilor oferite.

Astfel, suprafața totală a terenului care va găzdui One Lake District și serviciile sale conexe este de 100.458 mp.

Aansamblul va fi conectat direct autostrada A3 și devine un liant între zona autostrăzii și cea a lacului Plumbuita. Dezvoltatorul va investi aproape 1 milion de euro în amenajarea accesului și infrastructurii necesare.

„Înscriindu-se în linia strategică de dezvoltare de regenerare urbană pe care ne-am asumat-o pe termen lung, One Lake District este o dezvoltare în evoluție, ce rescrie zona industrială a fostei fabrici de cărămidă într-o amplă faleza urbană cu ieșire la lacul Plumbuita. (...) Pe lângă proiectarea de facilități rezidențiale, de recreere și de învățământ, abordarea spațiului public în comunitățile care locuiesc în această zona este, de asemenea, urgentă și necesară pentru a oferi o infrastructură demnă, care să asigure calitatea vieții populației", a declarat, într-un comunicat remis redacției, Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties.

Dezvoltatorul vrea să amenajeze o școală, o grădiniță și o creșă

Pe lângă zona rezidențială și de servicii, One Lake District include și două clădiri cu trei etaje, respectiv patru etaje, destinate pentru amenajarea unei școli, a unei grădinițe, unei creșe, unui after-school și serviciilor administrative.

Designul ansamblului urmărește să obțină cât mai mult spațiu și soare pentru zone verzi între clădiri, cu legatură către terenurile de joacă în aer liber. Spațiile comerciale vor aduce viitorilor rezidenți numeroase servicii, gastronomie de calitate, spații de relaxare ce vor deservi arealul întregului cartier, nu doar rezidenții. De asemenea, o parcare supraterană cu patru etaje eliberează ansamblul de o parte din circulațiile auto.

One United Properties are o abordare integrată în ceea ce privește dezvoltarea One Lake District, ce presupune un proces colaborativ de co-creare alături de cetățeni, mediul de afaceri și instituții și autorități din proximitate, pentru a pune și mai mult în valoare cadrul cultural, social și natural existent.

Totodată One Lake District va beneficia de sistemul geoexchange, operat în parteneriat cu Veolia România, menit să asigure energie regenerabilă tuturor locatarilor, sistem care se numără printre cele mai eficiente din punct de vedere energetic, mai curate din perspectiva mediului înconjurător și cele mai rentabile sisteme de utilizare a spațiului disponibile.

Prin implementarea acestei soluții tehnologice care utilizează ca sursă pentru sistemul de încălzire, ventilație și răcire al clădirilor energia termică a Pământului, se vor evita emisii de cca. 2.000 de tone de CO2/an, ceea ce reprezintă echivalentul emisiilor a 2.000 de mașini/an, comparativ cu cea tradițională. Investiția în sistemul geoexchange se ridică 6,4 milioane de euro pentru primele două faze ale dezvoltării One Lake District.



Citeste si