CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator de spații industriale și logistice listat din Europa, a achiziționat de la Globalworth, principalul investitor de birouri din Europa Centrală și de Est, un portofoliu industrial de 270.000 mp și 30 hectare de teren în șase locații cheie din România.

Potrivit unui comunicat al Portofoliul este compus din șase parcuri industriale, oferind un mixt adecvat de locații în vecinătatea parcurilor CTP (București, Arad), precum și locații complementare care consolidează prezența CTP în zonă (Pitești, Oradea, Timișoara).

"Această achiziție extinde semnificativ portofoliul nostru din România prin adăugarea a peste 270.000 mp și introduce 40 de noi nume în lista noastră diversificată de chiriași. Suntem mândri să primim fiecare nou chiriaș în familia CTP. În plus, achiziția include 30 de hectare de teren excedentar, ceea ce ne permite să ne continuăm angajamentul față de dezvoltarea organică în vestul României. Această dezvoltare nu va aduce beneficii doar chiriașilor noștri, ci va contribui pozitiv și pentru comunitățile locale", a declarat, într-un comunicat remis redacție, Remon Vos, CEO al CTP Group.

Dennis Selinas, CEO al Globalworth, a declarat că prin vânzarea acestor active secundare, Globalworth își reafirmă angajamentul de a se concentra asupra segmentului clădirilor de birouri,

„Această decizie strategică va facilita alocarea mai multor resurse către extinderea operațiunilor noastre principale, pentru a inova și a oferi plus valoare chiriașilor și acționarilor noștri. De asemenea, ne va crește semnificativ lichiditatea, oferind companiei capitalul necesar pentru a profita de oportunitățile strategice viitoare”, a mai spus Selinas.

Această achiziție reprezintă o etapă semnificativă pentru portofoliul românesc al CTP, deoarece atinge pragul de 2,91 milioane mp GLA al depozitelor moderne sustenabile Clasa A. Această expansiune poziționează CTP pentru creștere și extindere continuă.

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și manager listat din Europa al proprietăților imobiliare industriale și logistice după suprafața brută închiriabilă, deținând 12 milioane mp de GLA în 10 țări (până la 31 martie 2024).

Sursa foto: CTP România

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri