Electroalfa demarează dezvoltarea și vânzările primelor locuințe ce vor fi construite în prima fază a proiectului imobiliar Alfa Park Residence din Botoșani, un ce va include 900 de apartamente și case, un parc și zonă de relaxare ce totalizează peste 5 hectare.

Proiectul include în mai multe facilități pe lângă componenta rezidențială, printre ele numărându-se: o școală, grădiniță, clinică medicală, sală și terenuri de sport, cafenea și restaurant.

Investiția în prima fază a proiectului este estimată la 17 milioane de euro, iar investiția totală a întregului ansamblu este estimată la peste 100 de milioane de euro.

(Sursa foto: Electroalfa)

Proiectul rezidențial include, pe lângă unitățile locative, și 2,2 hectare cu spații verzi și peste 3 hectare cu zone de relaxare. În prima etapă, se vor construi primele 4 clădiri de locuințe colective, prima zonă de duplexuri și primele două zone de unități înșiruite.

Întreaga dezvoltare rezidențială va cuprinde 22 clădiri de locuințe colective (~850 de apartamente) P+3 și P+4, 16 locuințe individuale, 14 locuințe înșiruite P+1, 16 locuințe tip duplex P+1 și P+2, spații comune pentru servicii comerciale si alimentatie publica, medicale, sportive (sala fitness, teren de baschet și bazin de înot acoperit) și de învățământ, spații verzi, parcuri interioare, alei și parcaje, spații de agrement și relaxare, integrate într-un concept unitar de arhitectură.

(Sursa foto: Electroalfa)

La finalizare, întregul ansamblu rezidențial se va întinde pe aproximativ 12 hectare.

„Alfa Park Residence nu este doar un proiect rezidențial, ci viziunea noastră despre viitorul locuirii urbane. Ne dorim să creăm o comunitate în care oamenii să se simtă acasă, în siguranță, unde să găsească tot confortul urban, dar în același timp să se bucure de o conexiune profundă cu natura”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Gheorghe Ciubotaru, CEO al Electroalfa.

(Sursa foto: Electroalfa)

Vânzările proiectului sunt realizate de compania de consultanță imobiliară The Concept.

"Asistăm la un moment crucial pentru dezvoltarea infrastructurii din zona Moldovei (autostrăzi, proiecte de energie, logistică și industrie), o oportunitate ce va genera creșteri semnificative pe mai multe sectoare economice, inclusiv cel imobiliar. Alfa Park Residence se află în centrul acestei evoluții”, a spus și Daniel Tudor, CEO al The Concept Group.

(Sursa foto: Electroalfa)

Electroalfa are o experiență de peste 32 ani în construcții și antrepriză generală în zona energiei, echipamentelor electrice și confecțiilor metalice. În 2022, Electroalfa a terminat cu o cifra de afaceri a întregului grup de peste 78 milioane de euro.

Sursa foto: Electroalfa

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri