30 Septembrie 2021

Corina Stanciu, Toff: Există bucureșteni care își lasă apartamentul cumpărat pentru a sta cu chirie lângă job-ul din Pipera



Aglomerația din București și concentrarea unei bune părți a spațiilor de birouri în nordul Capitalei a ajuns să îi facă pe o parte din locuitorii orașului să închirieze apartamente sau garsoniere în zona Aurel Vlaicu – Pipera deși dețin proprietăți în alte cartiere, spune Corina Stanciu, Managind Director Toff Dominium, companie care activează pe segmentul închirieri apartamente lux și medium hight.

”Infrastructura Bucureștiului nu ajută, iar în aceste condiții avem clienți sau colegi care și-au lăsat apartamentele deținute în alte zone ale Bucureștiului pentru a lucra cu chirie în proximitatea clădirilor de birouri unde își desfășoară activitatea. În aceste condiții, ne-am reorientat către zona de nord deoarece aici este polul de business al Bucureștiului. Aici sunt cei mai mulți dezvoltatori de top și principalele clădiri de birouri”, a declarat Corina Stanciu, în cadrul conferinței Urban re:Fresh, organizată de Wall-Street.ro.

Toff Dominium și-a concentrat activitatea în nordul Capitalei, venind astfel în întâmpinarea expaților și a celor care lucrează aici și cărora le este dificil să ajungă în această zonă.

”Cumpărăm apartamente în zone cu înalt potențial de investiții care s-au dezvoltat datorită existenței locurilor de muncă și a unor investitori reali, în complexe rezidențiale bine poziționate în raport cu posibilitățile de dezvoltare profesională. Am preferat să activăm pe această piață nișată, să ne poziționăm premiul în defavoarea volumului de vânzări lipsit de calitate”, menționează Corina Stanciu.

Toff Dominium își propune să investească în continuare în piața imobiliară de rezidențial, în următorii ani țintind atingerea unui portofoliu total de peste 5.000 de apartamente.

”Regenerarea urbană poate fi realizată și prin mai multe proiecte separate puse la punct de mai mulți dezvoltatori. Rolul autorităților este însă determinant pentru succesul sau eșecul unui astfel de proiect, pentru că dezvoltatorii vor să construiască, companiile vor să deschidă sedii noi, iar comunitățile locale își doresc ca zona unde locuiesc să fie una civilizată și să dispună de toate facilitățile necesare”, a concluzionat Managind Director-ul Toff Dominium.

Corina Stanciu a participat la conferința „Urban re:Fresh – Regenerarea Urbană ca generator de venituri” , organizată de wall-street.ro în parteneriat cu IULIUS și Toff Dominium.

VIDEO| Conferința Urban re:Fresh, din 30 septembrie 2021. Află direct de la specialiști cum poate schimba regenerarea urbană calitatea orașelor noastre.



Citeste si