Nordis Group a înregistrat vânzări de 53 de milioane de euro în intervalul ianuarie – august 2021, contabilizând peste 550 de proprietăți vândute din proiectele Nordis Mamaia, Sinaia, Brașov și Nordis View, ceea ce înseamnă un preț mediu de peste 96.000 de euro pe unitate.

Un procent de peste 50% dintre apartamente s-a vândut în ansamblul Nordis Mamaia atât în corpurile dezvoltate în prima etapă, cât și în etapa a doua a proiectului. Cea din urmă fiind lansată spre vânzare în urmă cu doar o lună și jumătate.

Peste 550 de unități, precum studiouri, apartamente cu două, trei și patru camere au fost achiziționate anul acesta. Cele mai multe vânzări au avut loc în luna august, în plin sezon estival, atunci când s-au vândut peste 200 de proprietăți.

În urma statisticilor referitoare la profilul clienților Nordis, peste 88% dintre cumpărători dețin și alte investiții în domeniul imobiliar. Totodată, o proporție de 67% dintre aceștia sunt antreprenori sau manageri.

Vânzările înregistrate de Nordis anul acesta confirmă încă o dată interesul românilor pentru proprietăți premium. (...). Prin fiecare ansamblu pe care îl dezvoltăm, ne propunem să aducem un suflu nou în turismul românesc atât pentru vizitatori, cât și pentru rezidenți”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Florin Poștoacă, Sales Manager Nordis Group.

Anul acesta, Nordis Group a lansat spre vânzare etapa a doua a proiectului Nordis Mamaia, care cuprinde 1.000 de apartamente rezidențiale și multe facilități fără competiție pe litoralul românesc: sală polivalentă cu 1.000 de locuri, cazino premium, zonă de promenadă, piscine exterioare, centru de recuperare medicală, spații comerciale și food court.

În această vară, Nordis a mai demarat construcția a două proiecte importante: Nordis Sinaia, situat în stațiunea cu același nume, foarte aproape de pârtia de schi și Nordis View, imobilul rezidențial premium de pe Șoseaua Fabrica de Glucoză din București.

În luna octombrie a acestui an, Nordis Group va începe lucrările pentru ansamblul Nordis Brașov, proiectul hotelier și rezidențial de 5 stele care va fi dezvoltat pe Drumul Poienii.

În primăvară, Nordis Group anunța că se așteaptă să înregistreze vânzări de peste 100 de milioane de euro în acest an, după ce în primele patru luni ale acestui an a vândut deja unități din ansamblurile sale din Mamaia, Sinaia și Brașov, în valoare de 21 milioane euro.

Sursa foto: Nordis Group

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri