17 Ianuarie 2012

Mallul de langa National Arena prinde contur: Au aparut primii chiriasi



Dezvoltatorul Real4You Group a obtinut la sfarsitul anului trecut Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru proiectul Mega Mall, amplasat pe fosta platforma Electroaparataj, in apropiere de stadionul National Arena. In prezent, centrul comercial este preinchiriat in proportie de 20%.

Mega Mall va avea o suprafata de 70.000 mp inchiriabili, pentru care au fost semnate deja primele contracte de inchiriere, unul dintre chiriasi fiind hipermarketul Carrefour, potrivit surselor din piata. In prezent, mallul este preinchiriat in proportie de 20%, ceea ce inseamna circa 14.000 mp, au anuntat agentii de inchiriere, consultantii imobiliari Colliers si DTZ Echinox.

„Eliberarea PUZ-ului pentru terenul pe care urmeaza sa se dezvolte proiectul este un punct de reper important pentru calendarul de constructie si un element cheie pentru obtinerea autorizatiei de constructie si inceperea lucrarilor in a doua jumatate a anului 2012”, se arata in comunicatul centrului comercial.

Chiriasii principali vor fi pozitionati la primul nivel subteran al MegaMall si vor avea accesl la parcarea subterana cu peste 2.300 de locuri si o conexiune directa la statia de metrou planificata spre livrare in apropierea proiectului.

Compania a anuntat ca va dezvolta mai multe centre comerciale in orase precum Satu Mare, Focsani si Targu Mures, sub marca Mega Mall, ce vor avea intre 18.000 mp si 22.000 mp. In afara Romaniei, Real4You va incepe constructia unui centru Mega Mall la Sofia, in februarie 2012.

Real4You Group a fost infiintata in 1995, de catre Christian Rimpf si Klaus Reiederer, iar in Romaniai a a dezvoltat 21 magazine MiniMax si trei parcuri de retail, in Botosani, giurgiu si Ramnicu Valcea.



Citeste si