Ce apartamente cauta bucurestenii
Studiul portalului imobiliar arata ca 61% dintre vizitatorii imopedia.ro cauta apartamente cu suprafete de peste 60 mp (35% - intre 60-80 mp si 26% - peste 80 mp). Cei care doresc apartamente intre 30 si 60 mp reprezinta 33%, in timp ce clientii pentru apartamente mai mici de 30 mp reprezinta doar 6%.
"Noile statistici arata ca cei care isi cauta cu adevarat o locuinta in aceasta perioada sunt majoritar persoane care dispun de lichidati si incearca probabil sa profite de situatia din piata pentru a obtine cele mai bune oferte la cel mai bun pret", a declarat, intr-un comunicat, Razvan Muntean, directorul general al imopedia.ro.
In ceea ce priveste zonele, cele mai cautate apartamente sunt cele din zonele centrale si ultracentrale ale Bucurestiului (27%-centru, 13% - ultracentral). Restul preferintelor se imparte intre Vest - 15%, Est - 12%, Sud - 11%, Nord - 8%, Lux - 11% si Ilfov - 3%.
"Criteriile dupa care clientii isi cauta locuinta s-au modificat in ultimii ani. Astfel, daca in anii de boom consumatorii se orientau dupa zona si numar de camere, acum criteriile principale sunt pretul si suprafata totala a apartamentului", se mentioneaza in comunicat.
Imopedia.ro a fost lansat in anul 1999 sub denumirea de imobiliare.run.ro si rebranduit in anul 2008. Portalul are o aproximativ 60.000 de vizitatori unici.