Deputatul USR Cătălin Drulă susţine că organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei este un drept democratic al cetăţenilor şi că PSD nu are autoritatea de a decide dacă scrutinul va avea loc sau nu, scrie Agerpres.
"Nu PSD decide dacă avem alegeri la Bucureşti! Avem o lege pentru asta. Şi e un drept democratic al oamenilor să-şi aleagă primarul. Sorin Grindeanu a spus azi că nu e musai ca Guvernul să respecte legea şi că PSD nu prea are chef de alegeri. Dacă PSD nu îi respectă pe bucureşteni şi nu vrea să facă alegeri, poate să nu propună candidat. Anul trecut ne-a arătat exact de ce jocul cu data alegerilor duce la un dezastru de încredere. Toată lumea ar fi trebuit să-şi tragă învăţămintele de aici", a scris fostul preşedinte al USR pe Facebook.
Drulă spune că alegerile ar urma să aibă loc în această toamnă
El a menţionat că alegerile ar urma să aibă loc în această toamnă, conform declaraţiilor preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Ilie Bolojan.
"Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Bolojan au fost foarte clari. Vom avea alegeri pentru primărie în această toamnă, în noiembrie, pentru că aşa e legal şi aşa e moral şi democratic", a mai precizat Drulă.
Grindeanu a afirmat că nu dorește să discute despre alegerile de la Primăria Capitalei deoarece ar exista un „potențial mare” de a arunca scena politică „în aer”
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu doreşte să discute în prezent despre alegerile de la Primăria Capitalei, întrucât ar exista un "potenţial mare" de a arunca scena politică "în aer".
"Nu vreau să discut acum despre alegerile pe Bucureşti, având în acest moment un potenţial foarte mare de a arunca în aer şi scena politică. (...) Nu că dorim să evităm aceste alegeri. Dovadă stă şi faptul că avem cel mai bun candidat. În acest moment în care discutăm coordonatele în care să se desfăşoare aceste alegeri, da, mergem înainte. Dar să le facem doar că vrea USR, mă scuzaţi", a afirmat Grindeanu.
Întrebat dacă ar fi şanse să se rupă coaliţia în cazul în care PNL ar avea o înţelegere cu USR privind Primăria Capitalei, Sorin Grindeanu a răspuns: "Ar însemna că PSD este într-o formă de izolare în această coaliţie, ceea ce... Măcar să ştim cum stăm. (...) Sunt şanse foarte mari (n.r. să se rupă coaliţia)".
El a spus că l-a felicitat pe Daniel Băluţă că este primul loc în ultimul sondaj de opinie, însă a afirmat că PSD nu a terminat propriul sondaj privind candidatul pentru Primăria Capitalei.
Totodată, Sorin Grindeanu a afirmat că în şedinţa coaliţiei de luni nu se va discuta despre organizarea alegerilor în luna noiembrie pentru Primăria Capitalei.