PSD boicotează Coaliția: acuză USR că nu respectă moartea lui Iliescu

Sursǎ foto: Gabriel Petrescu/Shutterstock

PSD boicotează Coaliția: acuză USR că nu respectă moartea lui Iliescu

Liderii PSD nu vor participa la ședința de miercuri a coaliției de guvernare, din cauza USR, partid pe care îl acuză de „lipsă de decență și umanitate față de primul președinte al României democratice”, au anunțat surse din conducerea partidului, pentru HotNews.

În ședința de miercuri se va discuta despre pachetul doi de măsuri fiscale și data alegerilor la Primăria Capitalei. Ulterior, Sorin Grindeanu a anunțat că membrii PSD vor boicota toate ședințele de Guvern „până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea”.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a postat pe Facebook poziția oficială a partidului. El spune că, împreună cu colegii săi din conducerea partidului, nu vor participa la ședințele coaliției „până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea”.

Știrea completă pe Hotnews.ro

USR nu este de acord cu declararea doliului național după decesul lui Ion Iliescu

USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie declarată o zi de doliu naţional în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu, anunţă liderul partidului, Dominic Fritz, conform Agerpres.

Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii, mai scrie Fritz, pe Facebook.

"Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii", precizează liderul formaţiunii.

Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu naţional pe teritoriul României în semn de respect faţă de memoria fostului preşedinte Ion Iliescu, a stabilit Guvernul, marţi seară, într-o şedinţă extraordinară.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.

De asemenea, drapelul naţional în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizaţiilor sindicale şi patronale, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Personalizate pentru tine